2.5 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 12, 2025

VIDEO: Afișe cu informații despre coronavirus în instituții și școli. Ce mesaje vrea prefectul să ajungă la populație

Într-o ședință de Colegiu Prefectural, prefectul Stelian Dolha le-a recomandat șefilor de instituții să ajute la informarea bistrițenilor cu privire la coronavirus prin intermediul unor afișe. De asemenea, acesta a recomandat ca astfel de afișe să fie lipite inclusiv în școli.

„Trebuie să ne asigurăm că oamenii au acces în cel mai scurt timp la informațiile esențiale, adică ce trebuie să faci în momentul în care ai un vecin care este plasat în izolare sau în carantină, informații precise pentru bătrâni, pentru copii și pentru gravide”, a precizat, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de astăzi, prefectul Stelian Dolha.

Acesta a recomandat unor instituții să disemineze informațiile prin intermediul unor afișe. Printre instituțiile unde vom întâlni astfel de afișe se numără Casa de Pensii sau Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială. De asemenea, prefectul a recomandat ca astfel de informații să fie prezente și în școli.

Având în vedere volumul de informații false care circulă despre coronavirus, Stelian Dolha le-a recomandat șefilor de instituții să folosească doar informații oficiale, promovate de Ministerul Sănătății.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.

San Deco Bistrița-Năsăud caută consilier vânzări. Rombat angajează operatori producție! NOI locuri de muncă, la Fan Courier, DIVANI & SOFA, Polimed

SAN DECO Bistrița-Năsăud și DIVANI & SOFA caută consilier vânzări! Rombat angajează operatori producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Veche, Amicii Building, sau Ideal Print și Fan Courier. Oferta completă, mai jos:

20 de ani dulci, frumoși, cu Cofetăria MARISAN din Sângeorz-Băi! CUM poți participa la TOMBOLA de ziua lor:

Creează amintiri dulci de două decenii, îmbinând pasiunea pentru dulce, gustul autentic și calitatea produselor, în prăjituri și torturi de-ți lasă gura apă. Acum, la 20 de ani de existență pe piață, Cofetăria Marisan vrea să vă mulțumească vouă, clienților, prin organizarea unei tombole cu premii senzaționale. CE trebuie să faceți: