9.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

VIDEO – Accident în Viișoara! Un autoturism a ajuns cu roțile în sus, în șanț

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident în cartierul Viișoara, pe DN17. Din primele informații rezultă faptul că șoferul unui autoturism a pierdut controlul acestuia și a ajuns în șanț, unde s-a răsturnat.

Accidentul a avut loc în urmă cu puțin timp în Viișoara, pe DN17. Se pare că șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului a părăsit partea carosabilă a ajuns într-un parapet de protecție, iar mai apoi și s-a răsturnat în șanț.

Șoferul era singur în autoturism și a fost evaluat la fața locului de un echipaj medical. Deși s-a răsturnat cu autorismul, acesta a scăpat fără nicio zgârietură.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean, șoferul este un tânăr de 29 de ani, din Suceava. Cauza accidentului ar fi neatenția la volan.

Foto/Video: Info Trafic Facebook

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: