1.7 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 22, 2025

VICTORIE și pentru Honoria Rațiu! Oficial, e consilier județean AUR

Curtea de Apel Cluj a validat-o pe Honoria Rațiu ca consilier județean din partea AUR. Decizia este una definitivă, astfel că Honoria Rațiu poate depune și ea jurământul.

Astăzi, Curtea de Apel Cluj a hotărât validarea Honoriei Rațiu în calitate de consilier județean din partea AUR. Asta după ce și Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins propunerea de invalidare a mandatului formulate de Secretarul General al județului Bistrița-Năsăud.

Sentința dată la Bistrița a fost însă contestată de secretarul general al județului, astfel că decizia finală a aparținut Curții de Apel Cluj. Sentința dată astăzi de Curtea de Apel Cluj este definitivă și executorie:

„Admite apelul declarat de Secretarul General al Judeţului Bistriţa-Năsăud împotriva încheierii civile nr. 147/F/CC din 16.10.2024 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, pronunţată în dosar nr. 3510/112/2024, pe care o schimbă în parte în sensul că admite în parte cererea formulată de Secretarul General al Judeţului Bistriţa Năsăud şi validează mandatul de consilier judeţean al doamnei Raţiu Maria Honoria, candidat declarat ales la alegerile pentru Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud din data de 09.06.2024, pe lista Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR). Respinge ca nefondat apelul declarat de Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor împotriva aceleiaşi încheieri. Decizia este definitivă”, este soluția dată de Curtea de Apel Cluj.

Atât Honoriei Rațiu, prima pe listă la Consiliul Județean din partea AUR, cât și stomatologului George Dumitrescu, pe lista AUR pentru Consiliul Local al municipiului Bistrița, partidul a retras sprijinul politic, astfel că nu au putut fi validați ca și consilieri de Biroul Electoral Județean.

Tribunalul Bistrița-Năsăud a decis ca mandatul lui George Dumitrescu să fie validat cu o zi înainte ca Consiliul Local al municipiului Bistrița să depună jurământul. Astfel, acesta a putut să depună jurământul ieri, alături de colegii săi. Prezentă a fost ieri și Honoria Rațiu, însă aceasta nu a putut să depună jurământul, întrucât nu exista încă o decizie definitivă a instanței în cazul său.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cozonacii Babka, pâinea cu maia sau ciocolata Dubai, printre produsele preferate de clienții Sweet Iris în 2024. O surpriză irezistibilă pentru 2025:

Bunătățile de pe rafturile Patiseriei Sweet Iris s-au vândut ”ca pâinea caldă” în 2024. Cozonacii Babka...

Clinica SANOVIL Bistrița angajează asistent medical generalist, infirmieră, personal Întreținere! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița își mărește echipa! Se caută asistent medical generalist, Infirmieră și Personal Întreținere Tehnic. Se oferă contract de muncă pe o perioadă nedeterminată și salariu motivant. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

FOTO: Dacă iubești deserturile și vrei să treci la nivelul următor, acum ai ocazia să te perfecționezi la cursurile pentru Un Dulce De Zece!

Ești pasionat de cofetărie, dar torturile îți dau bătăi de cap, încă nu le știi toate...