11.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 23, 2025

Via Transilvanica pe două roți. În cât timp se parcurg cei 133 de kilometri

15 ore: de atât ai nevoie pentru a parcurge, pe două roți, Via Transilvanica. Ne-o spune Alin Salvan, primul bistrițean care și-a rezervat 3 zile pentru a simți și pentru a experimenta cel mai nou traseu de drumeții din țară, care va fi inaugurat la finalul acestei săptămâni.

„Drumul unde se aude liniștea și se simte viața”, așa numește Alin Salvan Via Transilvanica, după ce și-a rezervat trei zile să parcurgă cel mai lung traseu de drumeție din țară, ce va fi inaugurat weekendul ce urmează.

Alin Salvan a dat și câteva detalii despre timpul pe care ți-l „fură” cei 133 de kilometri amenajați în Bistrița-Năsăud:

„După 14,5 ore de pedalat efectiv, 4,5 în prima zi, 7,5 în a doua zi și 2,5 în a treia, am reușit să străbat cei 133 de kilometri din Via Transilvanica. Plus încă vreo câțiva la întoarcere de la ultima bornă, care au fost cei mai grei posibili. Prea multe date tehnice nu mai vreau să zic,  nu am avut timp limită, am vrut să gust fiecare clipă în natură și mai ales cu mine”, a precizat, pe pagina sa de Facebook, Alin Salvan.

Bistrițeanul a vorbit și despre oamenii peste care a dat pe traseu: Nea Vasile de pe Calea Blajului care l-a servit cu apă și cu mere, Vasilică, un  băiat de 10 ani care l-a apărat de câini sau căruțașul Iacob, care i-a dat o bucată de slănină, în schimbul unei banane.

„Cel mai minunat om din toată călătoria mea e părintele Titieni, de la Gledin, la care am dormit și am mâncat pe săturate! Încă o dovadă vie că omul sfințește locul! În casa parohială are 22 de locuri de cazare pentru toți drumeții! Și e pe cale să inaugureze un azil de bătrâni, de 20 de locuri. Un om minunat. Mi-am promis o să încerc să îl ajut, în toate aceste eforturi! Chiar merită!”, completează drumețul de ocazie.

Foto: Alin Salvan 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.