-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Varză a la Bistrița? Pârtia de schi, „tratată” cu tradiții: Muzeul Satului rămâne în Wonderland

După ce a primit avizul celor 3 comisii și 14 voturi în Consiliul Local, se pare că proiectul „Muzeul Satului” este pe drumul cel bun. Oricine a vrut complex polivalent, ei bine, asta primește. Avem pârtie de schi, avem parc de aventură, iar în mijlocul lor un obiectiv cultural!

Nu te mai poți plânge că nu ai ce face în Bistrița! Tocmai ce s-a inaugurat Aventura Park, deși adevărata aventură a fost să găsească logo-ul parcului. Totuși, acum pârtia pare mai puțin inutilă ca înainte. Iar ca să spele de tot imaginea pătată a pârtiei, mai marii județului și orașului au dat-o pe modelul „Muzeul Țăranului Român” și vor să amenajeze în Wonderland „Muzeul Satului”. Despre ce este vorba vedeți AICI.

Consilierii locali nu sunt cei mai mulțumiți că terenul municipiului ajunge la Consiliul Județean:

„Ce primim noi în schimb de la județ? Noi suntem foarte largi la pungă.”, afirma, în cadrul ședinței de Consiliu Local de ieri, Ioan Peteleu.

„Nu trebuie să amestecăm schi, biciclete, distracție cu muzeului satului. Sunt 101 zone în care s-ar putea amenaja acest muzeu al satului”,  a completat consilierul Filip Moisil.

În ciuda nemulțumirilor consilierilor liberali, proiectul a primit girul Consiliului Local. Așa se face că bistrițenii se pot aștepta la un nou obiectiv cultural chiar în inima naturii, dar și la un struț în straie populare, pe lângă cel de pe schiuri și cel de pe bicicletă.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.