-0.7 C
Bistrița
joi, decembrie 26, 2024

VIDEO: Despre varice și ateroscleroză, cu doctorul chirurg vascular Eliza Russu, de la MedTotal

Dr. Eliza Russu, doctor chirurg vascular la MedTOTAL, a explicat în emisiunea Medicina pe limba ta, care sunt cele mai frecvente afecțiuni arteriale pe care le-a întâlnit la Bistrița.

Chirurgia vasculară este ramura chirurgicală care se ocupă cu toate vasele de sânge, cu excepția celor din creier și inimă.

Ne ocupăm, practic de vasele de sânge de la nivelul gâtului, de carotidă, de aorta abdominală sau de vasele de la nivelul membrelor inferioare și superioare. Ne ocupăm și de vene, dar și de artere. În disciplina noastră intră și vasele limfatice. Avem în țară foarte puține centre care se ocupă de vasele limfatice, pentru că sunt foarte mici. Ele implică anumite supraspecializări pe micro-chirurgie. Practic, este o ramură foarte tânără încă în medicină”, a explicat dr. Eliza Russu.

De regulă, simptomele care ar trebui să ne trimită către un chirurg vascular se referă la afecțiuni ale arterelor. Pacienții se plâng de dureri de picioare la un anumit număr de pași sau un anumit interval de mers. Sau apar, la suprafața pielii, „învinețiri” și înroșiri ale suprafeței – așa numitele varice.

Sunt și simptome neurologice. Pacienții experimentează dureri de cap foarte puternice, vâjâituri în urechi, pierderea cunoștinței sau tulburări de câmp vizual.

Acești pacienți ar trebui să știe că asemenea afecțiuni țin de stenoze ale carotidelor.

Cele mai multe boli arteriale sunt produse de ateroscleroză. Procesul aterosclerotic presupune depunerea unor plăci de aterom, de-a lungul arterelor. Depunerile acelea pot să fie la început moi, apoi încep să se întărească. Când cresc suficient de mult, acestea produc această stenoză: O îngroșare a lumenului circulant al vasului de sânge”, a explicat dr. Eliza Russu.

Stenoza va produce ulterior simptomele către pacient. Atunci când fluxul de sânge se reduce cu 30-40%, pacienții încep să simtă. Când se ajunge la 60-70%, apar complicațiile și simptomele supărătoare.

În asemenea cazuri, pacienții trebuie să se adreseze unui specialist care să examineze ecografic carotida și ulterior să se adreseze unui neurolog.

Dr. Eliza Russu a povestit în emisiunea Medicină pe limba ta și despre intervențiile chirurgicale pe artera carotidă, aortă, arterele femurale sau branhiale. La Policlinica MedTotal se face și chirurgie de acces, a mai explicat dr. Eliza Russu. Respectiv – pacienților care au nevoie de dializă li se montează acele fistule artero-venoase necesare tratamentului.

Am văzut la Bistrița mulți bolnavi cu boală arterială periferică, dar și cu boli venoase. Varicele nu sunt o problemă care să amenințe viața. Sunt și mulți bolnavi – tineri, fără alte patologii – care suferă de trombozele venoase periferice – coagularea sângelui în vase. Sunt tratabile medicamentos, nu necesită operație”, a subliniat dr. Eliza Russu.  

Despre montarea stenturilor, dar și care sunt cele mai frecvente afecțiuni de acest tip în Bistrița – aflați urmărind întreaga emisiune, mai jos: 

Emisiunea „Medicina pe limba ta” este un proiect de educație pentru sănătate inițiat de Bistriteanul.ro și susținut de Policlinica MED TOTAL – Str. 1 Decembrie, Nr 30.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...