0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

VIDEO – Cartierul Unirea, tot mai periculos: Un tânăr drogat ar fi intrat peste o femeie în casă cu intenția de a o fura

Un incident ce putea avea un sfârșit tragic s-a întâmplat ieri dimineață în cartierul Unirea. Un tânăr cunoscut de comunitate ca și consumator de droguri a intrat peste o femeie în casă. Intenția i-ar fi fost de a fura, conform familiei, doar că l-au speriat camerele de filmat amplasate inclusiv în imobil.

Ieri dimineață, o femeie de 64 de ani din Unirea a trecut printr-un incident ce s-ar fi putut finaliza tragic.

Puțin după ora 08.00, un tânăr din zonă, cunoscut de comunitate ca și consumatori de droguri, a intrat peste ea în casă.

”A intrat în casă și când a dat nas în nas cu mama a întrebat-o că e numai singură? Mama a avut prezență de spirit și a zis că nu, că e și tata, dar e la etaj. Atunci Sem i-a zis că ar fi vrut să vorbească ceva cu unul dintre noi, copiii lor, legat de moartea fratelui meu. Mama i-a spus că poate lua legătura cu mine că oricum voi vedea că a fost pe la noi că am pus camere de filmat inclusiv în casă. Atunci s-a speriat, a ieșit în viteză și a luat-o la fugă!” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Florin Rus.

Imaginile surprinse de camerele de filmat de afară și din interiorul imobilului vorbesc de la sine:

Tânărul ar fi cunoscut și ca „pungaș” cu experiență

La mai bine de o oră după ce a intrat în casă, l-ar fi căutat pe Florin.

”M-a sunat cineva că e un băiat ce vrea neapărat să mă vadă, la o discuție, pe Calea Moldovei. Deoarece a insistat am mers în zonă și Alex S, zis Sem, mi-a intrat în mașină. Era extrem de drogat și probabil nedormit de vreo două-trei nopți, la cum arăta. Și a început să-mi spună că el are detalii despre moartea fratelui meu. Și mi-a spus că de dimineață a vizitat-o pe mama ca să o întrebe cu cine să vorbească. Apoi, în schimbul informațiilor despre moartea fratelui meu, mi-a cerut:

  • să-i plătesc cazarea la o pensiune
  • sa-i cumpăr un iphone
  • să-i ofer ceva
  • și să fiu extrem de discret” a povestit Florin Rus.

Acesta susține că nu există niciun dubiu că ar fi vrut să fure din casă și l-au luat prin surprindere camerele de filmat.

Toată Unirea îl știe. Fura de când era mic. Are experiență. A fost plecat și prin străinătate și și pe acolo tot cu asta s-a ocupat. Deci omul știe cum să facă, știe cum să se scoată. Că de aia m-o fi și contactat să îmi spună că a fost pe la mama, după ce a aflat de camere. Că se și vede că se sperie și fuge. Camerele doar ce le-am montat zilele trecute, deci nu știa de ele. Ne știe ce fel de familie suntem, că avem bani, dar nu știa de camerele de filmat. Dar el cu asta se ocupă, cu asta s-a ocupat de când era mic. Toată lumea îl știe!” a mai spus bistrițeanul.

Florin spune că polițiștii susțin că nu ar avea ce-i face. Acesta ar vrea măcar să-l ”scuture puțin”

Florin Rus susține că a fost cu imaginile și cu toată povestea la poliție. Dar că nimeni nu ar face nimic.

Chiar dacă după ce au văzut imaginile au zis că așa ar părea, că intenționa să fure din casă, deoarece nu a făcut nimic, nu-i pot nici ei face nimic. Mi-au zis că mă vor contacta ei ulterior. Dar că nu pot face mai multe decât, poate, cercetări ca o tentativă de furt.

Bineînțeles că de ieri de la amiaz când am fost la ei, nu m-a mai contactat nimeni. Eu le-am spus că omul e cunoscut în zonă, că se droghează, și ăștia, când sunt în sevraj, sunt autorii nenorocirilor ce apar la știrile de la ora 5.

Păi măcar să-l rețină 24 de ore, să-l ia la întrebări, să-l sperie puțin. E neapărat nevoie să se întâmple o nenorocire ca să ia măsuri??

Păi nu e normal așa ceva! Dacă nu avea mama prezență de spirit și să spună că e și tata acasă și că avem și camere montate? Sau dacă nu aveam camerele?? Ce se întâmpla?? Păi dacă tot luptă împotriva drogurilor, să-i calmeze și pe ăștia, care trag pe nas ce apucă, până nu fac cine știe ce nenorociri. 

Am vrut neapărat să trag un semnal de alarmă, indiferent de ce va face poliția legat de acest incident. Că sunt mulți bătrâni singuri prin Unirea, și să aibă lumea grijă. Toată lumeas îl știe pe Sem, și eu îmi asum acuzele aduse. Pe imagini se vede clar: omul a vrut să fure și a inventat o poveste cu care să se scoată! Mama a scăpat de data asta. Dar cine știe, poate următoarea persoană vizată nu mai scapă!” a concluzionat Florin Rus.

Reporterii Bistrițeanul.ro au luat legătura cu reprezentanții IPJ BN care au promis o poziție legată d.e această speță mâine, la prima oră..

UPDATE 18.11.2022

La data de 16 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați de un bărbat de 35 de ani din Unirea cu privire la faptul că un bărbat de 34 de ani, din aceeași localitate, ar fi pătruns și ar fi încercat să sustragă bunuri din locuința acestuia, fără să fie constatat un prejudiciu.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de tentativă la furt calificat” a declarat pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Paul Rodilă.

Au fost trase și alte semnale de alarmă privind hoți ce dau târcoale în partea de sus a orașului

Zilele trecute, un alt bistrițean atrăgea atenția asupra faptului că în zona de sus a orașului, spre Unirea, tot mai multe case sunt sparte de hoți. Lui i-a fost furat un câine, care, a ajuns înapoi acasă după ce imaginile de pe camerele de supraveghere au făcut înconjurul internetului.

”Trebuie avut grijă. Oricum zona asta a noastră e o zonă des frecventată de hoți. De curând la cineva i-a furat bijuterii și câteva mii de euro. Uite că se pot lua inclusiv câini. Să fim vigilenți!” a spus Daniel aici:

Membru al Partidei Romilor BN acuzat că ar fi ”răpit” un Bulldog Francez din curtea unei case

 

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

    • Judecatil pana nu mai puteti … toate astea se intampla in jurul vostru …. drogati , pacanele , betivi , minore abuzate …si ce e mai rau deabea acum urmeaza … Treziti-va …. si ajutati persoanele cu probleme . Sincer din filmare nu se vede ca ar fii vrut sa fure si mai ales doamna vorbea foarte calm cu el .. probabil sa impacientat adevarat fiind … dar un hot adevarat cauta direct de pe holul casei nu cauta pe cineva .

  1. 1) câinele ala trebuie concediat, se bucura când vede un potential infractor; un rottweiler e un pic mai constiincios…
    2) daca ati avut bani de camere luati-va naibii si un interfon cu zavor electronic, poarta aia degeaba o lasati permanent deschisa.

  2. Daca este declarat ” iresponsabil ” ( adica debil mintal) , justitia nu-l condamna . Pe unul de asta nu-l poti nici bate, ca risti sa fi tu, pedepsit de lege . Un debil mintal de asta, iti poate da foc sa arzi si el sa se si laude prin sat ce isprava a facut el… ca in Romanica noastra, nimeni nu se ocupa de ” iresponsabilii ” pe care-i avem . La ” nebuni ” daca-l interneaza-i trage 4-5 injectii in c*r si-i da drumul dupa 2 azile ” acasa „… ca n-au bani sa-i tina internati acolo, iar ” ospicii ” pentru nebuni in Romania nu mai exista , ca toate au fost desfiintzate si demolate . Vai de familiile care au pe cap , cate un astfel de tem.bel… !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...