Zilele trecute, polițiștii au destructurat o rețea de proxeneți care avea ramificații până în Bistrița. Mai exact, fetele erau aduse într-un hotel din Bistrița pentru a practica prostituția. Una dintre fetele obligate să se prostitueze în Bistrița avea doar 16 ani. Sora ei de 7 ani, fusese „vândută” chiar de mamă proxeneților.
Ies la iveală noi detalii despre rețeaua de prostituție destructurată de către polițiștii din Timișoara. După cum arăta Bistrițeanul.ro zilele trecute, această rețea avea ramificații până în județul nostru.
Fetele erau luate din Timișoara și aduse în Bistrița și cazate la un hotel pentru a practica prostituția. Pentru a se supune regulilor mai ușor și a nu protesta, fetele erau drogate. Mai multe detalii AICI.
Se pare că printre fetele obligate să se prostitueze la câteva sute de km distanță s-au numărat și minore. Este vorba despre o copilă de doar 16 ani, care a fost luată din familie alături de sora sa de doar 7 ani. Ambele au fost exploatate sexual.
„Victima minoră în vârstă de 16 ani la data faptelor provine dintr-o familie dezorganizată, monoparentală, cu un nivel de trai scăzut. Mama acesteia mai are o fiică pe care, în cursul anului 2017, când aceasta avea vârsta de 7 ani, a plasat-o unuia dintre suspecții în cauză, în schimbul unei sume de bani, acesta din urmă abuzând sexual fetița, fapt care a generat disfuncții ginecologice acesteia”, spun procurorii DIICOT.
Și pentru copila de 16 ani ar fi primit bani mama acesteia. Se pare că suma primită pentru a-i lăsa pe proxeneți să o batjocorească și exploateze a fost de 300 de lei. În prima fază au ținut-o în Timișoara, „să învețe meserie”, fiind ulterior mutată în Bistrița.
„Ulterior, cei doi au hotărât să-și dezvolte afacerea și să o plaseze pe victima minoră în alt oraș, unde să racoleze clienții prin anunțuri sexuale postate în ziare locale și pe diferite site-uri de profil. Astfel, cei doi au transportat-o pe victimă în orașul Bistrița. În prealabil, victima a fost fotografiată în diferite ipostaze pornografice, în vederea promovării unor viitoare anunțuri sexuale. La Bistrița, victima a fost cazată la un hotel, unde suspecții au închiriat trei camere, una pentru victima minoră și alte două pentru membrii grupării. În continuare, acesta s-a ocupat de organizarea activităților de exploatare sexuală a victimei, stabilind prețurile pentru serviciile sexuale prestate și oferindu-i indicații victimei cu privire al modul de a vorbi cu clienții”, mai spun procurorii.
Copila de 16 ani era nevoită să se culce, contra cost, cu în jur de 30 de bărbați pe zi. Aceasta a scăpat din infern după ce a clacat și i s-a destăinuit unui client, căruia i s-a făcut milă și a ajutat-o să fugă din hotel. Din păcate, copila a ajuns tot pe mâna mamei sale, care a și „vândut-o” traficanților.