12.2 C
Bistrița
marți, aprilie 22, 2025

Un transport ilegal i-a golit buzunarele de zeci de mii de lei

Un autocamion cu semiremorcă a fost oprit de polițiștii din Beclean. Aceștia au verificat marfa care era transportată și actele de însoțire. Din cauza neregulilor găsite, agentul comercial a rămas cu o ”gaură în buzunar” de zeci de mii de lei.

S-a gândit să se îmbogățească încălcând legea. Și dacă a văzut că a reușit de câteva ori, nu s-a sfiit să continue.

Mai exact, proprietarul unei firme de exploatare și prelucrare a materialului lemnos ar fi expediat, în mod repetat, cu același aviz de însoțire, aceeași cantitate de cherestea.

Doar că ieri, polițiștii Secției Beclean au oprit, în trafic, autocamionul cu semiremorcă, ce făcea transportul.

Împreună cu reprezentanții Biroului de Combatere a Delicvenței Silvice, au făcut verificări amănunțite, descoperind astfel modul de lucru al afaceristului.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de combatere a delictelor silvice au dispus măsura sancționării contravenționale a agentului economic cu amendă în valoare de 10000 lei. De asemenea, au dispus confiscarea celor 50,2 mc cherestea, în valoare de 33.569 lei, și a mijlocului de transport folosit” se arată în comunicatul remis de IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.