12.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 23, 2025

Un tânăr din Rodna și-a pus capăt zilelor

Un tânăr din Rodna și-a pus capăt zilelor în această seară. Echipajele medicale au încercat să-l readucă pe tânăr la viață, însă eforturile depuse au fost în zadar.

Salvatorii au fost solicitați printr-un apel la 112 să intervină în Rodna, în zona garsonierelor, unde un tânăr de 21 de ani s-a spânzurat.

Spre locul indicat s-au deplasat de urgență un echipaj de prim ajutor de la Sîngeroz-Băi și un echipaj B2 SAJ din Năsăud.

Echipajele medicale l-au găsit pe tânărul de 21 de ani în stop cardio-respirator.

„Echipajele medicale au început manevrele de resuscitare, dar după 45 de minute, din păcate, organismul bărbatului nu a răspuns la manevre. S-a declarat decesul la locul solicitării”, transmite Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ BN.

„În această seară a fost sesizat prin 112 faptul că un bărbat a fost găsit spânzurat în anexa blocului în care locuia. La fața locului, polițiștii au identificat un tânăr de 21 de ani, din localitate, care din păcate a decedat”, informează Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

Polițiștii Secției 7 sunt la fața locului și efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.