-1.5 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Un bistrițean s-a dat drept jandarm și a furat din casa unui clujean

Să te îmbraci în uniformă, mulți o văd ca pe un lucru onorabil. Acest lucru nu e însă valabil pentru un bistrițean care a îmbrăcat uniforma de jandarm pentru… înșelăciune. A reușit astfel să pătrundă în casa unui clujean și să-l lase fără bunuri în valoarea de 6.000 de lei.

Nu toți cei care sunt îmbrăcați în uniforma ce transmite mesajul – sunt aici pentru binele tău- se și comportă ca atare.

Dovada clară e un bărbat de 31 de ani din Dumitrița. Acesta s-a îmbrăcat în haine de jandarm și a mers la Cluj cu gânduri clare, dar nelegale.

Conform Ziarul Clujean, bistrițeanul a pătruns în casa unui bărbat și, profitând de neatenția acestuia, i-a sustras bunuri în valoare de 6.000 de lei.

Iar asta nu e tot.

Conform GherlaInfo, bărbatul care avea jachetă bleumarin, vestă neagră inscripţionată, de care era ataşată o lanternă, a trezit suspiciuni mai multor oameni. Bistrițeanul purta bocanci militari și o şapcă neagră cu emblema României. Ca să impresioneze și mai tare, avea asupra sa un telefon mobil la vedere, de care erau atârnau mai multe fire. Mai mulți cetățeni au sesizat faptul că bărbatul care susţinea că ar fi jandarm, îi legitima și le pretindea bani.

Bistrițeanul a fost prins, culmea, de… un jandarm adevărat.

„Informația care a dus la identificarea bărbatului a fost oferită de un jandarm din cadrul IJJ CLuj, care, în timp ce se afla în timpul liber, l-a observat pe acesta într-o ținută asemănătoare jandarmeriei, având un comportament suspect”, scrie Ziarulclujean.ro.

Bistrițeanul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Acesta va fi prezentat azi instanței de judecată cu propunerea luării unei măsuri preventive.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.