12.1 C
Bistrița
joi, martie 6, 2025

Un bărbat din Galați, reținut după ce a încasat bani pentru o casă modulară de la un bărbat din Năsăud, pe care nu a mai primit-o

Un bărbat de 31 de ani din județul Galați a fost reținut pentru 24 de ore după ce i-a promis unui bărbat din Năsăud o casă modulară, tip container, contra sumei de 20.000 de lei. Însă, după efectuarea plății, bărbatul din Năsăud nu ar mai fi primit bunul promis.

Ieri, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud au pus în aplicare 7 mandate de percheziție, la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, dar și locuințele unor persoane din județul Galați și municipiul București.

Perchezițiile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal, aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud și care are ca obiect documentarea şi investigarea ilegalităţilor săvârşite de persoane implicate în comiterea infracțiunii de înșelăciune.

Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, la sfârșitul lunii iulie 2023, un bărbat, de 31 de ani, împreună cu soția sa, administrator al unei societăți comerciale, dar și tatăl lui, ar fi indus și menținut în eroare un bărbat, din Năsăud.

În fapt, cei trei i-ar fi promis bărbatului din Năsăud o casă modulară, tip container, contra sumei de 20.000 de lei, însă, după efectuarea plății, bărbatul din Năsăud nu ar mai fi primit bunul promis”, potrivit IPJ BN.

La percheziții, au fost descoperite și ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie, precum și 20.000 de lei, pentru care s-a instituit măsura sechestrului asigurator.

Totodată, pe numele bărbatului de 31 de ani, din județul Galați, a fost pus în executare un mandat de aducere, acesta fiind condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În urma audierilor, bărbatul de 31 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore.

În cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar. Restaurantul ARENA by Casa EMA are nevoie de ajutor de bucătar și ospătar! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, Michaela’s Brasserie, EXAUDIT Contabilitate și AMICII BUILDING. Oferta completă, mai jos:

MATEROM AUTOMOTIVE Service Autorizat Mercedes-Benz: Expertiza și calitatea pe care mașina ta le merită

Când vine vorba de întreținerea și reparația unui automobil Mercedes-Benz, alegerea unui service autorizat este esențială pentru menținerea performanței și siguranței vehiculului tău. MATEROM AUTOMOTIVE – Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz din Bistrița îți oferă servicii premium, realizate de specialiști instruiți direct de producător și aparate de service de ultimă generație.

Michaela’s Brasserie caută ospătar, EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență

Michaela’s Brasserie caută ospătar harnic și responsabil. EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență. Crama JELNA are nevoie de un barman pasionat. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la AMICII BUILDING, Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia, depozitul AnnaFiori.ro Sărata sau Restaurant Arena by Casa EMA.