8.2 C
Bistrița
vineri, martie 28, 2025

Prins la volan cu o alcoolemie uriașă, un bărbat din Bistrița a ajuns după gratii

Un bărbat din Bistrița, cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului Rutier. Acesta a fost implicat la finalul anului trecut într-un accident rutier, la intersecția străzii Gării cu Bulevardul Decebal. Buletinul de analiză toxicologică a indicat o alcoolemie de 4,49 mg/l alcool pur în sânge.

Ieri, în urma probelor administrate într-un dosar penal întocmit de polițiștii Biroului Rutier, a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 34 de ani din Bistrița.

În fapt, în seara de 28 decembrie 2024, bărbatul a fost implicat într-un accident rutier, produs la intersecția străzii Gării cu Bulevardul Decebal, soldat cu pagube materiale. La fața locului, polițiștii rutieri au constatat faptul că unul dintre conducătorii auto implicați, respectiv bărbatul de 34 de ani, consumase băuturi alcoolice, rezultatul indicat de aparatul etilotest fiind de 1,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice, iar buletinul de analiză toxicologică a indicat o alcoolemie de 4,49 mg/l alcool pur în sânge”, potrivit IPJ BN.

El se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...

POLIMED și TeraSteel angajează operatori producție, Ideal Print caută graphic designer

TeraSteel caută Operatori producție în cadrul fabricii de panouri termoizolante, iar Ideal Print angajează Graphic Designer. STEWO PLAST Năsăud are disponibil un post de Asistent Producție. Noi locuri de muncă - la GB Instaplan, Clinica SANOVIL și Centrul Micul Prinț. Oferta completă, mai jos: