2.9 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Un articol semnat de reputatul chirurg dr. Sever-Călin Moldovan (Spitalul Clinic de Urgență Bistrița), publicat pe coperta Jurnalului științific al Societății Române de Chirurgie

În premieră pentru orașul nostru, experiența și profesionalismul unui chirurg din Bistrița au ajuns pe coperta prestigioasei reviste Chirurgia – Jurnalul Științific al Societății Române de Chirurgie. Este vorba despre chirurgul Sever Călin Moldovan și operațiile sale efectuate la 43 de pacienți.

Articolul sintetizează tehnica chirurgicală deschisă „Ex-situ” de conservare a splinei și pancreasului. Tehnica este aplicabilă cazurilor de cancer gastric local avansat.

Chirurgul Sever Călin Moldovan și-a prezentat în sinteză experiența personală acumulată pe parcursul celor 20 de ani în care a aplicat această tehnică în 43 de intervenții chirurgicale.

Impresionant este faptul că întreaga contribuție personală a chirurgului bistrițean este completată de numeroase elemente de originalitate.

Este vorba despre o evolutie a strategiei de a opera radical cancerul de stomac. Asta presupune să îndepărtezi teritoriul adiacent de țesut grasos împreună cu ganglionii limfatici și magistralele limfatice din zonele prin care trec fluxurile de limfă ale stomacului. Foarte aproape de stomac se afla și splina.

Atitudinea inițială, în anii 80 – 90 era să fie scoasă cu totul și splina, dar și o bucată din pancreas, spre a nu lăsa ganglioni în urmă. Rata de complicații a fost inacceptabilă. Chirurgii japonezi au încercat să evite scoaterea pancreasului. Au început să scoată doar splina, dar chiar și așa mergea tot prost, pentru că pacienții trăiau mai puțin după intervenția chirurgicală… Au început apoi să nu mai îndepărteze nici splina.

VIDEO: Despre cancerul de pancreas, cu dr. Sever Moldovan, chirurg la Spitalul Clinic din Bistrița

Comunitatea chirurgicală are anumite rețineri cu privire la splină, pentru că este un organ foarte fragil. Dacă îl rănești cât de puțin, se rupe și sângerează.

Abia ulterior s-au gândit unii autori să scoată doar ganglionii de pe deasupra vaselor splinei, ceaa ce este un progres, dar nu rezolva teritoriul limfoganglionar de dedesubtul splinei.

Ce am utilizat noi este, în fond, o metodă care „demontează” din conexiunile posterioare practic splina cu totul, fără să o compromită, oferind rezolvarea teritoriul limfoganglionar – atât de deasupra, cât și de dedesubtul splinei și pancreasului distal.

Ce mai este original la propunerea noastră este faptul că am găsit o soluție la problema splinei hiper-mobile care rezulta în urma acestei „demontări”.

Este foarte mare riscul la pacienții cu splină excesiv mobilizată ca aceasta să alunece gravitațional până în pelvis sau să se răsucească.

Se poate ajunge din aceste motive la ocluzie intestinală sau infarct de splină sau alte complicații.

Noi am reușit să și fixăm splina eficient, astfel încât să nu genereze asemenea complicații.

Am reușit să o „demontăm”, să o „curățăm” de ganglioni, să o fixăm la loc – cu mijloace foarte ieftine și – ceea ce nu se prea descrie în literatura internațională de specialitate – la cazurile în care nu se poate opera minim invaziv, adică în cazurile de cancer voluminos, local avansat – prin chirurgie deschisă.

Specialiștii în chirurgie laparoscopică și chirurgie robotică pot intra pe deasupra și pe dedesubtul vaselor splenice, au o viziune foarte bună, amplificată de 8 ori, au intrumente cu înaltă energie foarte performante – pot să scoată ganglionii, dar fără a demonta splina, în cazurile cu tumori de dimensiuni sensibil mai mici decât în cazurile noastre, manevrabile cu pensele laparoscopice, pe care nu ești nevoit să le apuci cu mâna.

Și, chiar și în asemenea cazuri, incipiente, începute minim invaziv, nu se precizează în literatură ce te faci dacă în timpul unei intervenții laparoscopice sau robotice survine o situație care te obligă să convertești, adică să continui intervenția pe cale deschisă ?

Demontezi splina sau nu o demontezi ? Abandonezi ganglionii splinei în pacient sau nu ? Extirpi splina ca nu cumva să migreze? Aici era dilema…”, a explicat dr. chirurg Sever Călin Moldovan pentru Bistrițeanul.ro.

La o intervenție robotică, doar consumabilele costă câteva mii de euro. În timp ce o intervenție chirurgicală deschisă precum cea propusă de dr. Sever Călin Moldovan poate fi făcută în aproape orice sală de operație. Cu condiția să existe expertiza chirurgicală și condițiile de anestezie-reanimare pentru intervenții majore.

De altfel, chirurgul Sever Călin Moldovan a și fost invitat să prezinte acest tip de intervenție chirurgicală la un congres în Tokyo, în 2011, obținând un certificat de apreciere. În condițiile în care chirurgii japonezi sunt unanim recunoscuți pe plan internațional drept cei mai avansați în chirurgia cancerului de stomac.

Colectivul redacțional de profesioniști de la Chirurgia – jurnalul științific al Societății Române de Chirurgie – a apreciat foarte mult calitatea imaginilor și a actului chirurgical. Ei au fost cei care i-au propus chirurgului Sever Călin Moldovan să fie publicate pe copertă fotografiile realizate în timpul operațiilor chirurgului bistrițean. 

Articolul se intitulează „Limfadenectomia ex-situ de hil splenic cu prezervarea splinei pe cale deschisă – tehnică operatorie: atitudine personală

Acesta poate fi accesat – AICI.

*****

Dr. Sever-Călin Moldovan este medic primar la Secția Chirurgie generală a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, având competențe în Chirurgie oncologică, Chirurgie hepatică și transplant hepatic, Chirurgie laparoscopică.

VIDEO – Chirurgul Sever Moldovan: Pacienții confundă uneori spitalul cu restaurantul

VIDEO: Chirurgul Sever Moldovan, unul dintre cei mai iubiți chirurgi, a făcut zeci de operații în premieră, la Bistrița

VIDEO: Când se vor putea realiza la Bistrița operații de micșorare a stomacului pentru pacienții obezi

VIDEO – CUM vede chirurgul Modovan Spitalul Județean, comparativ cu cele din Franța sau Pakistan, unde a lucrat

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...