1.6 C
Bistrița
vineri, aprilie 11, 2025

Un al doilea oraș din județ își obligă locuitorii să iasă din casă doar cu mască

Începând din 15 mai vom putea ieși pe stradă doar cu mască, a anunțat deja Grupul de Comunicare Strategică. Unele autorități locale vor, însă, ca în bătătura lor această măsură să se aplice mai repede. Este și cazul orașului Năsăud, care obligă purtarea măștii de la început de mai.

Autoritățile locale ale orașului Năsăud anunță că începând din data de 1 mai toți locuitorii localității, precum și cei care o tranzitează, sunt nevoiți să poarte mască atunci când sunt în locuri publice. Vizate sunt inclusiv cele două localități componente Lușca și Liviu Rebreanu.

„Începând cu data de 01.05.2020 se instituie, pentru toți cetățenii orașului Năsăud, inclusiv localitățile componente Lușca și Liviu Rebreanu, precum și pentru cei care tranzitează orașul, măsura obligatorie de purtare a mijloacelor de protecție a gurii și a nasului (măști de protecție, eșarfe sau alte mijloace de protecție) în toate spațiile publice închise și deschise (mijloace de transport public în comun, instituții publice, spații comerciale, farmacii, piețe agroalimentare, șantiere, gări, autogări, străzi”, se arată într-un comunicat al Primăriei Năsăud.

Administratorii și deținătorii spațiilor publice, precum magazine, mijloace de transport, instituții publice, farmacii sau piețe sunt obligați să le interzică accesul cetățenilor care nu au mască.

Năsăud este al doilea oraș care impune purtarea măștii, după Beclean. Mai multe despre acest subiect AICI.

La nivel național, începând cu data de 15 mai toți românii vor fi obligați să poarte mască în spațiile publice. Tot atunci se va renunța și la declarațiile pe proprie răspundere pentru părăsirea locuinței.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.

San Deco Bistrița-Năsăud caută consilier vânzări. Rombat angajează operatori producție! NOI locuri de muncă, la Fan Courier, DIVANI & SOFA, Polimed

SAN DECO Bistrița-Năsăud și DIVANI & SOFA caută consilier vânzări! Rombat angajează operatori producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Veche, Amicii Building, sau Ideal Print și Fan Courier. Oferta completă, mai jos:

20 de ani dulci, frumoși, cu Cofetăria MARISAN din Sângeorz-Băi! CUM poți participa la TOMBOLA de ziua lor:

Creează amintiri dulci de două decenii, îmbinând pasiunea pentru dulce, gustul autentic și calitatea produselor, în prăjituri și torturi de-ți lasă gura apă. Acum, la 20 de ani de existență pe piață, Cofetăria Marisan vrea să vă mulțumească vouă, clienților, prin organizarea unei tombole cu premii senzaționale. CE trebuie să faceți: