1.5 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

Ucraineanul, împușcat de 6 ori cu un Makarov pentru 9000 de euro! AFLĂ detalii din anchetă:

Ziarul Adevărul a publicat detalii din ancheta legată de cazul lui Vadim Malogolovenko, bărbatul găsit împușcat pe un câmp din Cepari. Povestea lui s-a complicat tot mai mult, însă au apărut detalii, iar motivul pentru care basarabeanul susține că a vrut să-l ucidă e o sumă de 9000 de euro pe care i-o datora și a vrut să o returneze.

Vadim Malogolovenko și Maxim Filioglo ar putea deveni ușor personaje într-un film de acțiune, după aventura lor prin Bistrița-Năsăud. Totul a început în noaptea de 13 spre 14 aprilie, când autoritățile l-au găsit pe Vadim (31 ani) cu mai multe răni provocate de gloanțe – pe un câmp din Cepari.

Povestea a devenit tot mai întortocheată, multe lucruri nu se legau la început, dar anchetatorii au ajuns la câteva concluzii: cei doi s-ar părea că sunt implicați în trafic de țigări, însă nu se știa de ce a început acest conflict între ei, de ce basarabeanul a vrut să-l ucidă pe Vadim, fotograf și om de afaceri în Odessa.

Astăzi, ziarul Adevărul scoate la lumină detalii din anchetă, iar motivul pentru care Vadim a încasat șase gloanțe ar fi 9000 de euro pe care basarabeanul trebuia să îi dea înapoi în urma unui împrumut, aceasta fiind declarația atacatorului, Maxim Filioglo (40 ani).

„Poliţiştii s-au mobilizat pe o rază de câteva judeţe şi au reuşit să-l captureze Filioglo după aproximativ trei ore. Cel mai probabil, atacatorul a încercat să părăsească din nou România spre Ucraina sau Ungaria. A fost prins pe raza localităţii maramureşene Seini, la aproximativ 160 de kilometri de locul tentativei de asasinat. Potrivit anchetatorilor, Filioglo a refuzat iniţial să oprească la semnalele Poliţiei şi a încercat să scape de urmărirea oamenilor legii. A condus nebuneşte dubiţa Transporter şi a făcut mai multe depăşiri extrem de riscante, la viteze de peste 100 de kilometri la oră. A fost blocat şi oprit de maşina Poliţiei, care avea semnalele acustice şi luminoase activate, abia după ce a rămas în spatele unui TIR, pe care nu l-a mai putut depăşi din cauza maşinilor de pe contrasens. Când poliţiştii s-au apropiat de maşină, basarabeanul s-a aplecat spre bancheta din dreapta, unde se afla rucsacul în care avea pistolul Makarov. Ameninţat cu armele din dotare de către poliţişti, Filioglo n-a mai opus rezistenţă şi a fost încătuşat”, scrie Adevărul. 

În ceea ce privește arma cu care Filioglo a încercat să-l ucidă pe partenerul său, este vorba despre un pistol Makarov cu calibrul de 9 mm – armă semi-automată, rusească.

Pe raza comunei bistriţene Dumitra, la ieşirea din satul Cepari spre satul Tărpiu, Filioglo i-a cerut partenerului de drum să oprească pentru a se odihni preţ de câteva ore într-o casă izolată în construcţie de pe marginea drumului. Filioglo a coborât iniţial singur din maşină, cu un rucsac în care avea un pistol Makarov cu calibrul de 9 milimetri, de provenienţă rusească, fără serie sau alte inscripţii. A mers, teoretic, să inspecteze locul de odihnă. S-a întors apoi şi i-a cerut lui Malogolovenko să intre primul în casă pentru a lumina drumul cu lanterna de la telefonul mobil. 

După ce a intrat într-o cameră de la etajul 1 al construcţiei, Malogolovenko a fost împuşcat de la spate de partenerul de afaceri. Filioglo a tras şase gloanţe, dintre care patru şi-au atins ţinta, iar trei au rămas în corpul victimei, fiindu-i extrase ulterior prin intervenţii chirurgicale la Spitalul Judeţean Bistriţa. «Imediat după ce a fost împuşcată, victima a fugit din casă, deplasându-se pe dealul din apropiere unde l-a întâlnit pe martorul care ara terenul cu un tractor. Victima i-a comunicat martorului prin gesturi şi cuvinte că a fost împuşcat din cauza banilor şi că are nevoie de poliţie şi ambulanţă (cu o mână şi-a frecat două degete, spunând «money, money», în timp ce cu cealaltă mână a imitat tragerea cu un pistol, folosind concomitent interjecţia «Poc!, Poc!»), folosind cuvintele «poliţia» şi «ambulanţa» care au aceeaşi semnificaţie inclusiv în limbile slavone. Persoana vătămată i-a arătat pe telefonul său mobil martorului fotografia inculpatului, concomitent gesticulând pentru a indica faptul că acesta l-a împuşcat, precum şi fotografia autoturismului marca VW de culoare roşie cu care plecase inculpatul de la locul faptei», se arată în încheierea şedinţei de judecată a Curţii de Apel Cluj, acolo unde s-a judecat recursul făcut de Filioglo la decizia prin care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile” – descrie Adevărul.

Toate declarațiile făcute de către basarabeanul Maxim Filioglo au fost demontate de către anchetatori. Între timp, Vadim Malogolovenko a fost externat din spital, dar este implicat într-un alt scandal: a făcut plângere pentru că ar fi fost jefuit de 12.000 de euro pe care îi avea la el când a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Mai multe detalii din anchetă și materialul complet, AICI.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...