-0.9 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Turc vrea un nou nume pentru Parcul Municipal. Cum va fi „botezat”:

Primarul Turc vine cu o idee, pe masa consilierilor. Acesta vrea să schimbe denumirea Parcului Municipal. Cum vrea să-l boteze:

Parcul Municipal ar putea să-și schimbe numele. Ioan Turc, primarul orașului, ar vrea să îl ”boteze”.

Mai exact, pe masa consilierilor va fi miercuri un proiect ce prevede redenumirea Parcului Municipal.

Dacă proiectul trece de votul consilierilor, atunci în Bistrița va exista Parcul ”Regele Mihai„.

Reporterii Bistrițeanul.ro au încercat să ia legătura cu primarul Ioan Turc pentru a-și explica dorința de redenumire a parcului, dar până la publicarea acestui material nu au reușit.

UPDATE ora 15.20

Practic, NU schimbăm numele parcului, ci îi atribuim un nume. În acte, parcul nu are un nume. Așa că îi vom da acest nume, Regele Mihai, deoarece în 25 octombrie se împlinesc 100 de ani de la nașterea Majestății Sale. Totodată, în parc va fi dezvelit un bust al Regelui Mihai. Așa cum parcurile din București, de exemplu, au o denumire: Parcul Carol. La fel va fi și la noi. Și de aceea am ales acest nume, pentru că se împlinesc 100 de ani de la nașterea Majestății Sale!”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul Ioan Turc.

Edilul a subliniat faptul că cei ce stau pe strada din parc, sau străzi ce au tangență cu parcul, NU vor avea de-și schimbat adresa de domiciliu. Doar parcul va primi un nume.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

11 COMENTARII

  1. Initiativa primarului Ioan Turc pentru ca parcul municipal să poarte numele „Regele Mihai” ar trebui completată cu revenirea la denumirea din perioada interbelică a Pietei Centrale care bulevardului Republicii care se numea Piata „Regele Ferdinand” precum si a Bulevardului Republicii care purta numele Bulevardul „Regina Maria” . După cum se stie, la un an după Marea Unire, in anul 1919 Regele Ferdinand si Regina Maria au facut o vizita memorabila in orasul Bistrita . In memoriile sale, Victor Moldovan- un fost partizan al Unirii Transilvaniei cu România, care a deţinut mai multe mandate de parlamentar şi deputat în perioada interbelică, nota urmatoarele: „În ziua de 26 mai 1919, Regele şi Regina, însoţiţi de o mare suită de miniştri şi generali, fac o vizită la Bistriţa. Sunt primiţi într-un mod deosebit de înălţător de către toată intelectualitatea şi întreg poporul bistriţean în frunte cu prefectul Tripon. Participă şi năsăudenii cu plutonul de grăniceri veteran cu steagul lor ciuruit de gloanţe”. În acel an 1919, Regina Maria şi Regele Ferdinand au vizitat mai multe orase din Transilvania, intre care: Oradea, Carei, Baia Mare, Jibou, Dej, Bistriţa, Gherla, Cluj, Turda, Câmpeni, Abrud, Ţebea, Alba Iulia, Blaj, Copşa, Sibiu, Sălişte, Făgăraş şi Braşov.
    Pe de altă parte, începând din 15 octombrie 2019, la Paris aleea de promenadă de pe malul stâng al Senei, vizavi de Turnul Eiffel, poartă numele Reginei Maria a României, în semn de apreciere față de implicarea reginei în Conferința de Pace de la Paris din anul 1919. De aceea având in vedere că pe 15 octombrie, 2022 se implinesc 100 de ani de la incoronarea suveranilor României Mari ar fi cazul ca măcar acum si la Bistrita să se revină la denumirile din perioada interbelică pentru bulevardul Republicii si pentru Piata Centrala . Dacă la Paris se poate, de ce nu s-ar putea si la Bistrita?
    De altfel, monarhistii bistriteni au propus in repetate rânduri, revenirea la denumirea interbelică a bulevardului Republicii si a Pietei Centrale, din păcate fără nici un rezultat până in prezent. (…)

  2. Adevarul este ca după o îndelunga și benefica consultare publica cu privire la atribuirea unui nume Parcului Municipal, cetățenii Bistritei au hotărât cu un vot covârșitor ca numele sa fie Parcul Regele Mihai!!!! Cu atât mai mult cu cât Regele Mihai se plimba în fiecare dimineață savurând din cafeluta aburinda, prin Parcul Municipal Bistrița in desele sale șederi în orașul lui Andrei Mureșanu!!!!
    Propun ca statuia lu’ bunu George sa fie mutata în Hordou acolo unde ii este de fapt locul, iar în locul ei să-i facem o statuie mai micuța actualului primar Turc îmbrățișat cu Regele Mihai, ca recompensa pentru dedicarea cu care rezolva problemele stringente ale urbei și pentru inspirata prioritizare a actiunilor/activităților importante!!! !

  3. Turcule ¡!!!! – „majestatea sa” E un vânzător de neam și țară! A dat armata română (sute de mii de soldați care aveau mame, soții, copii,..) cadou tătucului Stalin, forță de muncă pt Siberia. Puțini au mai călcat pământul patriei!!! Mare patriot așa zisul rege, Aberație cromozomiala, ca să mă exprim elegant! Și chiar nu are Bistrița alte probleme de discutat / rezolvat!!

  4. D-le primar, mai veniti si cu idei constructive, nu doar cu abureli de genul asta! Ce are a face Parcul Municipal cu Regele Mihai ?
    Mai bine ati pune la punct trotuarele de pe strazile Grigore Balan, Nasaudului si Calea Moldovei,strazi importante ale Bistritei, unde pe alocuri iti frangi gatul daca nu esti atent, decat sa dati denumiri aiurea unor zone din oras, toaletizate si modernizate de altii, nu de dvs. In alta ordine de idei, nu inteleg de ce se cheltuie bani pentru lucrari total neurgente, Vezi reasfaltarea, pentru a treia oara in ultimii ani a strazilor C. R. Vivu, Cimitirului, T. Vladimirescu si chiar Grigore Balan (rascolita acum, in prag de iarna):

  5. Bai,se moare pe capete in Bistrita din cauza lui covidului care este si pe voi va freaca denumirile de parcuri si caricaturi de bulevarde. Pai nu este noaptea ratiunii si a gandirii ?
    Ne meritam soarta cu varf si indesat !

  6. Terminati mai cu regii si imparatii si lasati-i in istorie ! Intrebati-i pe batranii care inca mai traiesc, ce viatza au avut pe vremea acestor ” ragi si imparati ” . Daca tot este acolo statuia marelui poet national, de ce nu s-ar numi Parcul Municipal George Cosbuc ? !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege anvelopele și roțile complete de iarnă Mercedes-Benz, pentru a călători fără griji

MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița îți oferă 30% reducere* la manopera de montare, la achiziția de anvelope sau roți complete de iarnă Mercedes-Benz. Grăbește-te, campania este valabilă doar până la 31 Decembrie 2024!

REDUCERI la Fashion Baby Store Bistrița: 35 la sută DISCOUNT la toate hăinuțele de copii din stoc

Rochițe roșii sau verzi, pantofiori de lac, costumașe cu papion și alte piese vestimentare cu stil,...

Vrei să navighezi prin iarnă fără griji? Vino la o verificare GRATUITĂ de sezon, la MATEROM AUTOMOTIVE

Vrei să navighezi prin iarnă fără griji ? Vino la o Verificare GRATUITĂ de sezon a autovehiculului tău, efectuată de experții de la MATEROM AUTOMOTIVE.