-2.3 C
Bistrița
miercuri, februarie 5, 2025

Turc face curat printre planurile urbanistice zonale și vine cu noi reguli

Întâlnire de grad zero, azi, la Primăria Bistrița. Primarul, administratorul orașului și reprezentanți ai Ordinului Arhitecților au discutat despre planurile Urbanistice, zonale sau general. Ioan Turc s-a apucat de făcut curățenie, dar a și impus noi reguli. Mâine va avea loc inclusiv o dezbatere publică.

Cea mai spinoasă problemă a noi administrații pare să fie în zona de Urbanism, acolo unde de-a lungul timpului s-au făcut numeroase nereguli.

Bistrițeanul.ro a făcut publice dezvăluiri ale unor ilegalități făcute în această zonă, informațiile venind de la cititori.

Primarul Ioan Turc a anunțat la un moment dat că se va ocupa de această problemă „lăsată moștenire”.

Astăzi, la sediul Primăriei Bistrița a avut loc o întâlnire de gradul zero, tocmai pe probleme de urbanism.

„Împreună cu administratorul public, Ioan Peteleu, am avut, azi, o întâlnire cu un grup de reprezentanți ai Ordinului Arhitecților, discuțiile fiind axate pe situația locuințelor colective mici la nivelul municipiului, dar și pe chestiuni privind Planul Urbanistic General. Deoarece genul acesta de întrevedere are loc după mulți ani în care arhitecții bistrițeni au fost ignorați de administrația locală, am convenit din start că este necesară instituționalizarea relațiilor dintre specialiștii acestui domeniu și municipalitate”, a anunțat Ioan Turc pe pagina sa de Facebook.

Edilul municipiului a solicitat propuneri pentru Comisia Tehnică de Urbanism, pe principiul „cu cât mai multe, cu atât mai bine”.

„Am cerut sprijin și expertiză în ce privește problematica locuințelor colective mici, dar și participarea la dezbaterea despre Planul Urbanistic General, plus unele soluții pentru criza iminentă a locurilor de parcare, odată cu derularea unor proiecte urbanistice”, a mai transmis Ioan Turc.

De asemenea, s-a decis cererea unui „aviz al Comisiei Tehnice de Urbanism pentru solicitările de PUZ, iar procedura de aprobare a Planurilor Urbanistice Zonale va avea obligatoriu și o etapă de dezbatere publică”.

În ședința de Consiliu Local de săptămâna trecută s-a cerut inclusiv o organizare a planurilor urbanistice zonele disponibile pentru studiere pe site.

Mâine, și poate chiar poimâine, dacă există interes ridicat, Ioan Turc vrea să se consulte și cu cetățenii pe problema condițiilor de autorizare pentru construirea locuințelor colective mici.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Depozitul de Flori AnnaFiori.ro angajează grădinar calificat. Arena by Casa EMA are nevoie de ospătar

Depozitul AnnaFiori.ro caută grădinar calificat! Clinica de Psihologie și Psihoterapie de pe str. Împăratul Traian nr. 42 își mărește echipa! Se caută persoane calme, creative și dornice să lucreze alături de copiii cu diferite tulburări (autism, ADHD). Restaurantul Arena by Casa EMA angajează ospătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița:

Euforia Boutique: Evenimente cu parfum natural de flori, acum la super promoții

Evenimentul din viața ta pe care dorești să îl sărbătorești alături de cei dragi merită să...

Stewo Năsăud angajează Asistent manager și Șef de schimb, Arena by Casa EMA are nevoie de ospătar

STEWO Plastic Prod din Năsăud caută Asistent manager și Șef de schimb, Restaurantul Arena by Casa EMA angajează ospătar. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica SANOVIL Bistrița, MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan: