9.8 C
Bistrița
luni, martie 31, 2025

Trei transferuri de TOP în echipa Gloriei. Yuliya Dumanska, Bianca Bazaliu și Cristina Laslo vin din sezonul viitor la Bistrița

Gloria Bistrița a anunțat trei transferuri importante începând din sezonul viitor. Trei jucătoare de națională vor întregi lotul bistrițencelor.

Clubul bistrițean a obținut semnătura coordonatorului de joc 𝐂𝐑𝐈𝐒𝐓𝐈𝐍𝐀 𝐋𝐀𝐒𝐋𝐎, a portarului 𝐘𝐔𝐋𝐈𝐘𝐀 𝐃𝐔𝐌𝐀𝐍𝐒𝐊𝐀 a interului stânga 𝐁𝐈𝐀𝐍𝐂𝐀 𝐁𝐀𝐙𝐀𝐋𝐈𝐔, toate jucatoare de lot național, cu o vastă experiență internațională, apreciate deopotrivă de specialiștii din domeniu dar și de suporteri.

Laslo cunoaște atât Bistrița cât și pe Horațiu Pașca, acesta fiindu-i profesor în anii junioratului. Este o jucătoare de calitate, indispensabilă echipei naționale a României cu care a avut performanțe notabile. La fel este și Yuliya Dumanska, cea care apără buturile echipei Podravka Vegeta peste hotare și care a participat de mai multe ori în Champions League.

Bianca Bazaliu este un tunar de excepție, cu un parcurs fulminant încă de când a făcut primii pași spre handbalul de seniori.

„Fetelor, vă mulțumim că ne-ați ales și suntem convinși că aportul vostru la performanțele Gloriei 2018 va fi unul decisiv”, transmite clubul.

Foto: CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud/Facebook

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Locuiești în Bistrița? Alege garduri de beton rezistente de la Sigicom!

În Bistrița, din ce în ce mai mulți proprietari renunță la materialele fragile și aleg gardurile de beton – o soluție modernă, sigură și estetică. Spre deosebire de lemn sau metal, betonul nu ruginește, nu se deteriorează și nu necesită întreținere constantă. În plus, vine într-o gamă variată de modele, potrivite pentru orice stil arhitectural.

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...