-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Trei din scandalagiii din Năsăud vor ajunge azi în fața instanței! Ca să-și primească o ”primă pedeapsă”!

Au fost la judecătorie, apoi la cafea, la sediul poliției și azi vor ajunge din nou în fața instanței. Trei din scandalagiii de ieri, din Năsăud, își vor afla prima pedeapsă.

Un scandal a izbucnit ieri, în jurul amiezii, în Năsăud. Certurile dintre două clanuri de romi au degenerat până s-a ajuns la agresiuni.

Două persoane, din cele 8 implicate, au ajuns la spital. Restul, la sediul poliției, pentru audieri.

Mai multe informații puteți reciti aici:

SCANDAL în Năsăud: S-au întâlnit în sala de judecată, au ieșit la cafea și și-au dat pumni

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, aceștia au decis să rețină, pentru 24 de ore, pe trei dintre bărbații implicați în scandal.

Aceștia vor ajunge azi, din nou, în sala de judecată. Doar că de această dată, pentru a-și afla prima „pedeapsă”.

„Ca urmare a cercetărilor efectuate, aseară, în jurul orei 23:00, polițiștii din Năsăud au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei persoane. Este vorba despre 3 bărbați de 43, 21 și 19 ani. Aceștia vor fi prezentați instanței astăzi, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, transmit reprezentanții IPJ BN.

„La UPU au ajuns astă-noapte 3 tineri, de 19, 21, 26 ani, toți din Cepari. Cel de 19 ani, cu policontuzii prin agresiune și traumatism craniocerebral, a fost externat cu recomandare de tratament la domiciliu. Ceilalți doi, care prezentau traumatisme cranio-cerebrale minore, contuzii și plăgi prin agresiune, au rămas internați la Compartimentul de Neurochirurgie. Sunt în stare stabilă si se află sub tratament și supraveghere medicală”. a declarat Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.