19.6 C
Bistrița
miercuri, aprilie 23, 2025

Trapper-ul YNY SEBY concertează vineri la SKY CLUB – noul club de noapte și de dans din Eminescu

Ce nu mai avea Bistrița de mult timp și de câteva săptămâni are? Un club de noapte, unde tinerii și nu numai să se poată distra în voie pe ritmurile care le plac, un loc unde să se țină concerte live cu artiștii momentului. SKY Club s-a deschis de câteva săptămâni, în centrul Bistriței, chiar în Piața Mihai Eminescu, nr. 1-4, și în fiecare zi de vineri și de sâmbătă distracția e la cote maxime aici, până spre dimineață.

Atmosfera e ca în cluburile de fițe din capitală sau de la malul mării. Mesele pentru party-urile de Vineri sau Sâmbătă se rezervă din timp, cu prețuri începând de la 500 lei – care presupun o consumație de această sumă sau alta, mai mare, în funcție de câte persoane rezervă masa și fotoliile. Ba mai mult, cei care cumpără șampanie de câteva mii de lei o primesc într-o frapieră uriașă, pe ritmurile Champions League.

S-au perindat deja pe aici și au făcut atmosferă DJ ZARA de la Music Chanel, Oana Radu, dar și Bogdan de la Ploiești sau Carmen de la Sălciua. Iar vineri, 3 Iunie, va concerta YNY SEBY, un trapper cunoscut printre tineri, numărul 3 în tendințele de muzică de pe YouTube.

Biletele se pot procura accesând următorul link https://www.iabilet.ro/bilete-bistrita-concert-yny-seby-76469/

Cu un Like dat paginii de Facebook a clubului SKY Club – Bistrita rămâneți la curent cu toate noutățile și ofertele și nu veți rata niciun artist preferat care ajunge să concerteze aici.

Intarea în club costă 20 de lei, sumă la care se poate adăuga dacă este și un concert prețul pentru Suport Artist. De exemplu, în cazul trapper-ului YNY SEBY, suportul artist este de 80 lei.

Rezervări puteți face la tel. 0757 777 707

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.