8.2 C
Bistrița
vineri, martie 28, 2025

„Transilvania de Nord” pregătește propria alianță! Bistrița este și ea invitată să facă parte

După Alianța Vestului și Transilvania de Nord ar coace o asociere de acest gen. Ideea îi revine primarului municipiului Baia Mare, iar Bistrița și celelalte orașe din județ sunt și ele invitate să facă parte.

Pe modelul Alianței Vestului, primarii din nordul Transilvaniei pregătesc propria asociere. Cu această idee a venit primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.

„Vom lansa până în 15 ianuarie 2019 Provincia Transilvania de Nord, o asociere a președinților de consilii județene din Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Bistrița-Năsăud, a primarilor municipiilor reședință de județ din Baia Mare, Satu Mare, Zalău și Bistrița, alături de primarii de orașe și municipii din cele patru zone. Scopul este consolidarea statului român prin dezvoltarea economică a zonei, o orientare spre competitivitatea globală. Nu dorim să apărem ca o replică a Alianței Vestului, nu suntem un proiect cu tentă politică, ne dorim doar dezvoltarea Transilvaniei de Nord. Prin acest demers nu ne dorim să avem o relevanță doar la nivel regional sau național, ci să construim ceva bun și pentru Europa și să sprijinim demersul european de a aduce, de exemplu, Ucraina, mai aproape de stabilitate și echilibru”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

Potrivit acestuia nu va exista o structură cu președinte, ci una colegială, în care se va urmări ca proiectele discutate să fie lansate în dezbatere publică timp de două săptămâni și oricine va avea un punct de vedere se va putea exprima prin vot, printr-un sistem informatic.

Edilul ar vrea ca această alianță să fie lansată atât la București, cât și la Bruxelles. Ținta noii asocieri va fi dezvoltarea infrastructurii rutiere și feroviare, inclusiv un drum rapid. De asemenea, se dorește dezvoltarea unor proiecte pe turism, cultură, sport sau educație.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...

POLIMED și TeraSteel angajează operatori producție, Ideal Print caută graphic designer

TeraSteel caută Operatori producție în cadrul fabricii de panouri termoizolante, iar Ideal Print angajează Graphic Designer. STEWO PLAST Năsăud are disponibil un post de Asistent Producție. Noi locuri de muncă - la GB Instaplan, Clinica SANOVIL și Centrul Micul Prinț. Oferta completă, mai jos: