9.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

HANDBAL: Gloria Bistrița transferă un inter stânga de la naționala Franței

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a anunțat transferul interului stânga, Deborah Kpodar, o franțuzoaică aflată la prima experiență internațională. A jucat la echipe puternice din Liga feminină franceză și a reprezentat Franța la naționalele de toate vârstele.

Deborah Kpodar, în vârstă de 28 de ani, câştigătoarea EHF European League, evoluează pe postul de inter stânga şi vine de la Nantes Atlantique Handball. Handbalista se află la prima experienţă în afara Franţei şi vine la Bistriţa de săptămâna viitoare.

„Sunt fericita că mă alătur echipei din Bistriţa! Am auzit atât de multe lucruri bune despre club şi coechipiere şi abia aştept să le întâlnesc şi să joc pentru Gloria 2018. Pentru mine este o experienţă nouă, echipa de suflet a bistriţenilor fiind prima pentru care joc în străinătate. Voi da maximum pentru a face performanţă împreună cu echipa. Aştept cu interes şi întâlnirea cu suporterii Gloriei 2018, ştiu că sunt parte din familie şi asta e foarte important pentru noi! Mulţumesc pentru încredere!!, a declarat Kpodar.

Déborah a evoluat până acum pentru Metz Handball (2012-2015), Stella Saint-Maur (2015-2016), JDA Dijon (2016-2019) și Nantes Atlantique Handball (2019-2022). Este de două ori campioană cu Metz în 2013 și 2014, deține Cupa Franței (2013) și dar și trofeul EHF European League cu Nantes (2021). Jucătoarea a reprezentat Franța la toate categoriile de vârstă și deține în palmares un loc 5 la Campionatul Mondial U20 din 2014.

foto: Le Bien Public

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: