8.5 C
Bistrița
marți, aprilie 1, 2025

Tragic accident de circulație în Năsăud! Un bărbat din Rebrișoara a murit

Un bărbat de 39 de ani din Rebrișoara și-a pierdut viața noaptea trecută, în urma unui accident rutier petrecut în Năsăud. Culmea, accidentul a fost provocat chiar de către decedat.

Accidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 03:00, pe Drumul Național 17D, în localitatea Năsăud și a fost provocat de un bărbat de 39 de ani din Rebrișoara.

„Conform verificărilor efectuate de polițiști la fața locului, la data de 17 aprilie, în jurul orei 03:00, pe drumul național 17D, în localitatea Năsăud, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Rebrișoara, care conducea un autoturism pe direcția Rebrișoara-Năsăud, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu o autoutilitară care se afla într-o parcare din stânga direcției sale de mers”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

Echipajele SAJ și SMURD l-au găsit pe bărbat blocat în autoturism, inconștient. În cele din urmă, acesta a fost declarat decedat.

Impactul a fost atât de puternic, încât autoutilitara a lovit alte două autoturisme parcate. Polițiștii de la Rutieră Năsăud au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru ucidere din culpă.

Foto: Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Locuiești în Bistrița? Alege garduri de beton rezistente de la Sigicom!

În Bistrița, din ce în ce mai mulți proprietari renunță la materialele fragile și aleg gardurile de beton – o soluție modernă, sigură și estetică. Spre deosebire de lemn sau metal, betonul nu ruginește, nu se deteriorează și nu necesită întreținere constantă. În plus, vine într-o gamă variată de modele, potrivite pentru orice stil arhitectural.

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...