15.4 C
Bistrița
luni, martie 10, 2025

Tot mai multe companii investesc în panouri fotovoltaice. Milioane de euro urmează să meargă la Lechința și Domnești

Tot mai multe mari companii își îndreaptă atenția spre panourile fotovoltaice și sunt dispuse să investească sume consistente în această direcție. O companie din Brașov va investi 7,8 milioane de euro într-un parc fotovoltaic la Lechința, iar Datacor pune la bătaie 5 milioane de euro pentru un proiect similar materializat la Domnești.

Potrivit bistrițabusiness.ro, Datalink, o companie deținută de Datacor, urmează să investească 5 milioane de euro într-un parc fotovoltaic situat în localitatea Domnești (comuna Mărișelu). Acesta se va întinde pe 3 hectare de teren, care aparține Parohiei Ortodoxe Domnești.

O altă firmă din Brașov vrea să investească într-un parc fotovoltaic în județul nostru 7,8 milioane de euro. Acesta ar urma să fie amenajat la Lechința, pe 11 hectare de teren.

Terenul este deținut de companie, pe acesta urmând să fie amplasate peste 13.000 de panouri fotovoltaice. Ambele proiecte sunt în faza de obținere a documentațiilor necesare.

Și alte companii locale au investit în panouri fotovoltaice. Acestea au montat panourile fotovoltaice în special pe acoperișurile unităților de producție și intenționează să folosească energia rezultată.

Foto: pexels.com

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar. Restaurantul ARENA by Casa EMA are nevoie de ajutor de bucătar și ospătar! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, Michaela’s Brasserie, EXAUDIT Contabilitate și AMICII BUILDING. Oferta completă, mai jos:

MATEROM AUTOMOTIVE Service Autorizat Mercedes-Benz: Expertiza și calitatea pe care mașina ta le merită

Când vine vorba de întreținerea și reparația unui automobil Mercedes-Benz, alegerea unui service autorizat este esențială pentru menținerea performanței și siguranței vehiculului tău. MATEROM AUTOMOTIVE – Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz din Bistrița îți oferă servicii premium, realizate de specialiști instruiți direct de producător și aparate de service de ultimă generație.

Michaela’s Brasserie caută ospătar, EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență

Michaela’s Brasserie caută ospătar harnic și responsabil. EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență. Crama JELNA are nevoie de un barman pasionat. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la AMICII BUILDING, Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia, depozitul AnnaFiori.ro Sărata sau Restaurant Arena by Casa EMA.