-4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

TOP 5 motive pentru care nu ai voie să ratezi așa ceva, la Bistrița

Oameni de seamă, gânditori importanți, artiști și muzicieni de excepție, activiști și personalități care fac parte din elita culturală a României – dispuși să vă răspundă la cele mai neașteptate întrebări sau, dimpotrivă,  capabili să mute munții din loc, modificând istoria contemporană a țării – vor sta la dispoziția voastră, timp de patru zile. 5 motive pentru care nu trebuie să ratezi așa ceva:

Mâine debutează la Bistrița festivalul internațional Poezia e la Bistrița – eveniment ajuns la ediția jubiliară cu numărul X. Bistrițenii vor avea șansa și onoarea să întâlnească oameni extraordinari, dar și să participe la un adevărat maraton de lecturi susținute de autori – poeți care contează cu adevărat în literatura română contemporană și în Occident.

Probabil subiectivi și exaltați cum ne știți – ne-am permis să vă atragem atenția asupra a cel puțin 5 motive pentru care merită să participați la festival, fiind totodată convinși că puteți să descoperiți alte zeci de motive și singuri:

Mircea Cărtărescu – unul dintre cei mai spectaculoși și prolifici autori români – poet, prozator, eseist și publicist, autor al unor cărți precum Orbitor, Levantul, Solenoid, De ce iubim femeile, Nostalgia, Dragostea, Faruri, vitrine, fotografii…, câștigător al prestigiosului premiu „Thomas Mann” pentru Literatură în 2018 și al multor altor distincții în întreaga Europă – este invitatul prozator al poeților – sâmbătă, 14 iulie la restaurantul Rapsodia, de la ora 11:00 la 12:30. Dialogul va fi moderat de Cosmin Ciotloș.

Radu Afrim – unul dintre cei mai provocatori tineri regizori de teatru, născut la Beclean: printre spectacolele montate de regizor, în Bucureşti şi la Sfântu Gheorghe, se numără „No Mom’s Land”, „De ce fierbe copilul în mămăligă”, „E doar Sfârşitul lumii”, „Trei surori sau Alge-Bernarda’s house remix”, „Între noi e totul bine” – piesă care a deschis anul trecut festivalul de dramaturgie poloneză din Wrocław – capitala culturală europeană în 2016. În semn de apreciere a contribuţiei remarcabile la creşterea prestigiului artei spectacolului, pentru implicarea deosebită în promovarea teatrului şi cinematografiei româneşti atât în ţară, cât şi în străinătate – Radu Afrim a primit anul trecut, din partea preşedintelui Klaus Johannis, „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.

Eugen Alupopanu – artist bistrițean care își va prezenta mâine, după deschiderea oficială a festivalului – proiectul Painted Concerts: timp de mai bine de un an de zile, Eugen Alupopanu a asistat „ascuns” în Galeria Lina, la toate concertele desfășurate în Sinagogă, pictând sunetele. Despre Eugen Alupopanu vă puteți reaminti detalii accesând linkurile de mai jos:

Tânăr artist, execut portrete pentru bani! Azi, în Bistriţa, pe terasa Old House, după orele 14 trecute fix..

FOTO/VIDEO: Tihuța și împrejurimile ei, așa cum nu le-ați mai văzut niciodată…

Eduard Kunz – pianistul rus pe care avem bucuria să-l ascultăm în fiecare an la Bistrița și Matei Ioachimescu – flautistul care coordonează Academia de Flaut la Bistrița, chiar în aceste zile, sunt doi dintre muzicienii care merită ascultați de fiecare dată, pentru că reușesc să transforme fiecare concert într-o experiență spectaculoasă și răscolitoare, după cum vă puteți reaminti AICI, AICI, AICI sau AICI și AICI

Și nu în ultimul rând, este imperios necesar să ascultați poezie rostită chiar de cei care i-au dat viață și au creat-o – și vă recomandăm călduros să nu cumva să-i ratați pe Florin Partene, Ioana Nicolaie, Radu Vancu, Ștefan Manasia, Constantin Acosmei sau Claudiu Komartin. Cu precizarea că multe surprize e posibil să se ivească de unde vă așteptați mai puțin…

Program Poezia e la Bistrița:

Joi, 12 iulie 2018, la Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița
18:00 – 18.30 Deschiderea Festivalului și prezentarea invitaților.

Acordarea Premiului Librarul anului: Mihail Vakulovski (Librăria Humanitas, Brașov)

One man show: Claudiu Fălămaș

Vernisajul expoziției Painted Concerts – Eugen Alupopanu

18:30 – 20:00
LECTURI: Elena Vlădăreanu, Vlad Moldovan, Sebas Puente Letamendi, Anastasia Gavrilovici, Dumitru Crudu, Ioan Es Pop.

Recital: Eduard Kunz (Rusia)

VINERI, 13 IULIE, 2018

Lectură privată Colibița
10:30 – 14:30

Robert Bălan – Terapii în desfășurare. Vă rugăm păstrați liniștea

La Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița, între orele 19:00 – 20:30
LECTURI: Ion Mureșan, Ioana Nicolae, Tara Skurtu, Florin Partene, Berta García Faet, Radu Vancu

RECITAL: Matei Ioachimescu, flaut (România- Austria), Verona Maier (pian).

SÂMBĂTĂ, 14 IULIE 2018

La restaurantul Rapsodia – între orele 11:00 – 12:30 –

Dialog cu Mircea CĂRTĂRESCU, moderator: Cosmin Ciotloș

La Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița, 19:00 – 20:30

LECTURI: Constantin Acosmei, Angela Marinescu, Ștefan Manasia, Els Moors, Claudiu Komartin

Concert: Răzvan Stoica – vioară Stradivarius (Olanda), Andreea Stoica – pian, Kamerata Stradivarius (Olanda)

DUMINICĂ, 15 IULIE 2018

La Restaurantul Rapsodia – între 11:30 – 13:00

Dialog cu Radu AFRIM. Lansarea revistei ALECART

Moderatori: Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari

La Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița, de la 13:30 – 14:30
Concert: Ansamblul Baroc Transylvania (Zoltán Majó, Matyas Bartha, Ciprian Câmpean, Erich Türk)

Organizatori: Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Societatea de Concerte Bistrița
Parteneri: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, ICR, Institutul Polonez, Vlaams Fonds voor de Letteren Belgia, CCIA Bistrița-Năsăud – Centrul Europe Direct Bistrița, Restaurant Rapsodia, Copacul de Cafea, Hotel Coroana de Aur, Adris
Parteneri media: Radio România Cultural, „Observator Cultural”, Alecart, Bistriteanul.ro
Directorul festivalului: Gavril Țărmure
Responsabili de proiect: Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.