11.4 C
Bistrița
marți, aprilie 22, 2025

Un bistrițean, la capătul lumii, pe două roți: Aventura lui Titus Banc în America de Sud

Număr zilele rămase în fiecare dimineață… așa își începe povestea Titus Banc, bistrițeanul ce se pregătește să cutreiere, pe două roți, America de Sud. Motocicleta îl așteaptă deja în Santiago de Chile, unde a trimis-o acum mai bine de o lună.

Pe Titus Banc îl știți cel mai probabil de la Erin`s Pub, localul nonconformist din centrul istoric pe care l-a pus pe picioare. Un pasionat al aventurilor pe două roți, Titus visează de mai bine de doi ani să cutreiere lumea pe motocicleta sa.

Visul său devine realitate chiar astăzi, când a urcat în avionul care-l poartă spre Barcelona și de acolo – în Santiago de Chile. Acolo și-a trimis motocicleta, cu vaporul, acum mai bine de o lună.

„Număr zilele rămase în fiecare dimineață și tot așa în fiecare dimineață încerc să scormonesc în mintea mea lucruri pe care aș fi putut să le uit, sau detalii pe care ar trebui să le știu. Dar de data asta reușesc să controlez căutarea asta obsesivă și continuă, venită din nesiguranța și îndoiala că ceva am uitat”, povestește Titus pe platforma sa titusworld.ro, unde-și prezintă parte din aventuri.

Deși visează de mai bine de doi ani la călătoria asta, bistrițeanul a amânat-o, tocmai pentru a o putea pregăti temeinic. Pregătitul nu constă în a cumpăra echipament și a-ți aranja motocicleta și traseul, ci și o pregătire psihică intensă.

„De fapt cred că asta e cea mai importantă parte a unei călătorii pe termen lung, restul e doar… Google și bani”, completează Titus.

Titus va străbate timp de 3 luni America de Sud, de la un capăt la altul, pe motocicletă. Bistrițeanul.ro îi va fi alături și vă va ține la curent cu toate aventurile sale, pas cu pas, sau… viteză cu viteză.

Până una alta, puteți susține demersul bistrițeanului AICI.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Si eu ma ganseam sa plec in africa de sud ca sa nu mai platesc caldura in romania…exact ca pasarile calatoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.