0.2 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Tibi Ușeriu: Am făcut șoc anafilactic sever…Felicit tot personalul medical…

Tibi Ușeriu a suferit, duminică, un șoc anafilactic sever, urmat de leșin. Acesta felicită tot personalul medical care s-a ocupat de el. „Nu vreau să dau nume, ci doar să Mulțumesc frumos și să felicit tot personalul medical începând de la șoferul de ambulanță, brancardieri, infirmiere și până la medicul specialist neurolog” – a explicat sportivul.

Doar de două ori în viață a trebuit să sun acest număr. De fiecare dată am fost salvat la limită. Prima dată în Canada în 2019, când mi-au degerat degetele. Nota de plată rima sinistru cu anul calendaristic – 19.000 de euro! Cu elicopter inclus și probabil TVA.

A doua oară am sunat duminică. Îmi făceam alergarea de rutină. Din pricina unei alergii alimentare am făcut un șoc anafilactic sever urmat de leșin. M-am trezit înfrigurat pe buza unui șanț lângă Blidereasa. Foarte confuz, cu vederea încețoșată.

De obicei alerg fără telefon. Acum, printr-o minune îl aveam la mine. Iată cum muzica poate uneori salva oameni. Îmi sun familia. Vin după mine. Sunt hotărât să-mi revin. Dar leșin din nou pe locul mortului. Mă trezesc smuciturile ambulanței ISU Bistrița – Năsăud,  SVSU Prundu Bârgăului și vocea paramedicilor„, explică Tibi Ușeriu pe pagina sa de Facebook.

Sportivul spune că ambulanța a venit foarte repede, fiind transportat la Spitalul Clinic Judetean de Urgență Bistrița.

Ambulanța a venit incredibil de rapid și tot așa m-am trezit la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta cu o branulă în braț și un cocktail de substanțe în sânge. Încep să văd iar forme și culori. În 20 de minute am analizele de sânge făcute, un CT cranian și sunt văzut de trei medici specialiști pe lângă medicul de gardă și asistentele. Ca simplu contribuabil nu a trebui să plătesc nici măcar un leu”, a mai precizat acesta.

Tibi Ușeriu le mulțumește și îi felicită pe toți care s-au ocupat de el, fără a da nume, începând de la șoferul de ambulanță, brancardieri, infirmiere și până la medicul specialist neurolog.

„Sunt oameni dedicați, care își iubesc meseria și o fac ca lumea. La fel, mulțumiri conducerii spitalului și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud fiindcă au pus pe roate un asemenea serviciu medical profesionist și prompt.

Vreme de cinci ceasuri cât am stat acolo am avut timp să observ că și restul pacienților au fost tratați exemplar. Am fost sincer impresionat. Am plecat tot mulțumind și refuzând politicos internarea. Scăpat din nou la aer mă simțeam atât de bine, încât mi-a trecut pentru o clipă prin minte să reiau alergarea.

Rațiunea a triumfat însă. Am luat un taxi și am plecat acasă, nereușind să scap de sentimentul că trăiesc în prelungirile propriei vieți. Zic să criticăm mai puțin, să respectăm mai mult personalul medical în general și să învățăm să fim mai recunoscători. Viața e importantă”, a concluzionat sportivul.

Foto Facebook Tibi Ușeriu

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...