Începând din data de 15 ianuarie, cei care vor să meargă în Anglia au nevoie de un test Covid negativ. De asemenea, aceștia vor petrece și 10 zile în izolare.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, începând din 15 ianuarie, ora 04:00, cei care vor să intre în Anglia au nevoie de un test Covid negativ. Acestea trebuie efectuate cu maxim 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Angliei. Sunt acceptate testele moleculare de tip PCR și cele rapide, în anumite condiții.
Prezentarea unui test negativ nu exclude, însă, autoizolarea pentru o perioadă de 10 zile de la sosirea în Anglia. Se poate renunța la această măsură, dacă se efectuează al doilea test pentru Covid, începând cu a cincea zi de la sosire și a prezentării unui rezultat negativ.
Amenda pentru cei care sosesc în Anglia fără un astfel de test este de 500 de lire. Operatorii care asigură servicii de transport de persoane au obligația de a verifica dacă pasagerii dețin un test cu rezultat negativ.
Sunt exceptați de la această măsură transportatorii internaționali, echipajele maritime, feroviare și aeriene, precum și minorii sub 11 ani.
Și Scoția se pregătește să ia astfel de măsuri, însă nu a anunțat de la ce dată.