0.2 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Terasele din centrul Bistriței și-au încheiat ziua de luni cu pierderi. De vina – certificatul verde

Terasele din centrul Bistriței au început să își selecteze clienții, ținând cont de noile restricții. Majoritatea bistrițenilor care au trecut ieri pe la terasele din municipiu nu aveau vaccinul făcut, astfel că nu au fost serviți. Asta s-a văzut și în încasările de ieri ale teraselor.

Restaurantele, terasele și cafenelele din municipiul Bistrița au început de luni dimineața selecția clienților. Au avut acces doar persoanele care pot prezenta un certificat verde. Acesta demonstrează că persoanele au fost vaccinate, dețin rezultatul negativ al unui test Covid din ultimele 72 de ore sau dovada că au trecut prin boală. Oamenii de afaceri din acest sector se tem că vor fi nevoiți să închidă din lipsă de clienți.

Noi vom respecta măsurile impuse de lege. Consumatorii vor avea posibilitatea de a ne onora cu prezența doar dacă au certificatul verde. Până la 6 la mia de locuitori, restaurantele rămân deschise. Vom funcționa la o capacitate de 50 % la interior și 100 % pe terasele exterioare. Dacă trecem de 6 la mia de locuitori, vom închide la interior și vom păstra parțial deschise terasele.

Noi am început să aplicăm deja regulile stabilite la nivel național, iar situația este complicată… Pe de-o parte măsurile ar fi bune pentru o țară civilizată, unde oamenii se vaccinează în procent mai mare. Cum la noi clienții nu sunt vaccinați, vom ajunge să ne închidem singuri afacerile pentru că nu vom avea clienți. Ar mai fi o șansă, să așteptăm turiști în centrul Bistriței, dar știți cum e cu turiștii în centru…

Vom avea cu siguranță pierderi și le simțim deja de ieri, pentru că o mare poarte a consumatorilor au plecat neavând certificatul verde. Fără certificatul verde se va putea doar atunci când incidența îmbolnăvirilor va scădea sub 3 la mia de locuitori…”, ne-a declarat Ciprian Cismaș, managerul Terasei Jaqueline.

Întrucât rata de vaccinare este de doar 32% în Bistrița, numărul potențialilor clienți care au voie să intre în restaurante și să stea la terase a scăzut considerabil de la o zi la alta.

Am aplicat regulile stabilite la nivel național și am primit doar persoanele vaccinate sau cu rezultat negativ Covid, ori pe cele care au putut dovedi că au trecut prin boală. În aceste condiții, HORECA este într-un mare impas…Puțini dintre clienții noștri sunt vaccinați și implicit nu avem clienți. Dacă vaccinații sunt în procent de 30%, nu ai cum să ai clienți, pentru că ceilalți 70% nu au voie să intre. Va fi foarte greu, și dacă nu ne închide Guvernul ne vom închide singuri pentru că nu avem clienți.

Eu fiind un agent economic care respectă legile, nu îi pot primi pe oamenii care nu îndeplinesc condițiile. Suntem verificați. Am avut și anul trecut o sumedenie de controale și chiar duminică seara am fost vizitați de o patrulă de jandarmi. Sunt convinsă că tot a doua, a treia zi vom avea un control pe aceste reglementări. Și dacă legea spune că așa servim, așa vom face. Eu nu îmi permit să îmi pun toate autoritățile statului în cap…”, ne-a declarat Viluța Mihaela Brătfălean, managerul Restaurantului Casa Doamnelor.

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a găzduit ieri o întâlnire a autorităților cu agenții economici din sectorul Horeca, în care au fost prezentate noile măsuri de protecție sanitară pentru combaterea răspândirii COVID 19.

Astfel, agenții economici din acest sector au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19.  Totodată le-a fost prezentată și modalitatea de descărcare a aplicației mobile “Check DCC” și modul în care funcționează pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. O sa fie romaneasca treaba, adica o sa se verifice mai putin. Tocmai din cauza asta eu nu o sa mai merg in restaurante deloc. Daca nu suntem capabili sa intelegem situatia prin care trecem, suportam consecintele. Spania are peste 76% vaccinati, Romanistam are 27%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...