0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

TeraPlast a finalizat achiziția Grupului Wolfgang Freiler: A plătit pentru aceste acțiuni peste16,5 milioane de euro

Grupul TeraPlast a încheiat achiziția Grupului Wolfgang Freiler, intrând de astăzi în proprietatea pachetului de 100% din capitalul social al companiilor WF Kunststoff Handels GmbH, Wolfgang Freiler GmbH & Co KG, Itraco GmbH, Polytech Industrie Kft, Sorgyari Ipari Park Kft și Pro-Moulding Kft.

Pentru aceste acțiuni, Grupul TeraPlast a plătit suma de 16,53 milioane de euro către familia Uhl.

Deși conform contractului semnat la începutul lunii februarie aveam termen până la finalul lunii aprilie pentru a realiza finalizarea tranzacției, am preferat să o implementăm mai repede pentru a putea consolida rezultatele Grupului Freiler pentru întregul trimestru al doilea al acestui an”, a declarat Alexandru Stânean, directorul general al Grupului TeraPlast.

Pentru finanțarea tranzacției, Grupul TeraPlast a contractat un credit de investiții de la Banca Transilvania, în valoare de 13 milioane de euro.

Acționarii TeraPlast au aprobat achiziția Grupului austriac Wolfgang Freiler, în cadrul Adunării Generale Extraordinare din data de 11 martie 2024.

Au marcat astfel o etapă esențială în integrarea și consolidarea afacerilor la nivel de Grup. Transferul de proprietate a avut loc în 28 martie 2024.

Tranzacția include și un mecanism de „earn-out” în funcție de EBITDA realizată de Grupul Freiler în 2024. Eventualele plăți pentru earn-out-ul agreat se vor efecutua în 2025, după încheierea situațiilor financiare ale anului 2024 pentru companiile din Grupul Freiler.

Grupul Freiler va fi consolidat în cadrul Grupului TeraPlast. Efectele se vor vedea din trimestrul II în rezultatele financiare consolidate la nivel de Grup.

Grupul Wolfgang Freiler aduce în cadrul TeraPlast active de valoare, cu un potențial valoros de dezvoltare. Acesta reprezintă, totodată, oportunități atractive de extindere a amprentei geografice în centrul și vestul Europei din perspectiva mixului din portofoliul de produse și a schimbului de expertiză.

În 2022 Freiler a înregistrat o cifră de afaceri de 31 milioane de euro și o EBITDA de aproape 4 milioane de euro.

Operațiunile M&A sunt parte integrată a strategiei TeraPlast de a livra investitorilor perspective de creștere pe termen lung și de a oferi acționarilor valoare adăugată prin extinderea către noi piețe valoroase, care să crească reziliența Grupului și capacitatea de a fructifica noi oportunități.

Integrarea Grupului Freiler oferă o serie extinsă de sinergii, printre care se evidențiază optimizarea costurilor și îmbunătățirea lanțurilor logistice. Acestea se vor reflecta ulterior inclusiv în rezultatele financiare.

Dincolo de business-ul central care a fost, evident, criteriul principal de selecție, am descoperit că ceea ce ne unește sunt valorile comune, o cultură organizațională similară, integritatea, grija față de comunitate și o viziune orientată spre dezvoltare. A fost o tranzacție muncită, care s-a întins pe un interval de peste doi ani. Dar la final, ea ne aduce exact ceea ce ne doream: acele ingrediente necesare pentru a aduce plus valoare acționarilor noștri”, a afirmat Alexandru Stânean, CEO TeraPlast.

Activele preluate sunt cuprinse în cadrul a șase entități economice. Ele sunt structurate în trei segmente esențiale: o companie de trading, localizată în Austria, și două unități de producție aflate în vestul Ungariei.

Fabricile din Ungaria, Pro-Moulding și Polytech, au o producție cumulată de peste 18.800 de tone/an. Iar structura portofoliului oferă posibilitatea multor sinergii cu facilitățile din cadrul Teraplast. Polytech utilizează în procesul de producție peste 80% material reciclat în fabricarea țevilor, o structură și un model care se înscriu perfect în viziunea privind dezvoltarea durabilă a Grupului TeraPlast, fiind parte integrantă din efortul major de a contribui la tranziția către o economie circulară.

Grupul Freiler are 144 de angajați care se vor alătura echipei TeraPlast. Astfel, echipa Grupului TeraPlast va ajunge la peste 1.100 de angajați.

Laszlo Vajda, Directorul de Dezvoltare al Grupului TeraPlast este cel care preia funcția de supervizare și dezvoltare a Grupului Wolfgang Freiler.

Despre Grupul TeraPlast

Grupul TeraPlast este cel mai mare procesator de polimeri din Europa de sud-est. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack, Palplast Moldova și Somplast.

Din 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București, în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell, în indicii MSCI Frontier IMI (Investable Market Index).

În cadrul evaluării VEKTOR în baza a 12 criterii privind guvernanța corporativă și comunicarea cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, 10, pentru al cincilea an consecutiv.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...