-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Tentativă de omor la Maieru! Un tânăr a fost tranșat cu un cutter și lăsat să agonizeze în fața unui bar

Un grav incident a avut loc noaptea trecută în localitatea Maieru. Un tânăr de 29 de ani a fost înjunghiat în zona abdomenului cu un cutter de un alt bărbat cu care intrase într-un conflict. Victima a fost lăsată să agonizeze inconștientă în fața barului unde a avut loc conflictul.

Incidentul a avut loc în fața unui local din comuna Maieru, aproape de miezul nopții. Se pare că între victimă și agresor a început un conflict spontan în bar, iar cei doi ar fi început să se lovească în interior. Ulterior, cei doi au ieșit afară, iar unul dintre ei, un tânăr de 22 de ani din Sîngeorz-Băi a scos un cutter cu care l-a tăiat pe adversarul său de 30 de ani din Maieru.

Tăiat în zona abdomenului și a toracelui, acesta s-a prăbușit inconștient la pământ.

„Un bărbat de 30 de ani a fost înjunghiat la ieșirea dintr-un bar, în abdomen și torace, cu hemoragie masivă, inconștient. Acesta a fost stabilizat și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Bistrița și a intrat direct în sala de operație”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.

Agresorul s-a făcut nevăzut, lăsându-și victima să agonizeze în fața barului. A fost prins câteva ore mai târziu, pe raza orașului Sîngeorz-Băi. În aceste momente, bărbatul este audiat, polițiștii făcând încă cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta și pentru încadrarea acesteia.

„Azi-noapte, polițiștii Secției 7 l-au depistat și prins pe un tânăr de 22 de ani, din Sângeorz-Bai, bănuit de comiterea unei agresiuni. În prezent acesta se află la audieri, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul. În fapt, politiștii au stabilit faptul că, în timp ce se aflau într-un bar din Maieru, un urma unui conflict spontan, tânărul de 22 de ani l-ar fi rănit, în zona abdomenului, cu un cutter, pe un altul de 29 de ani, din Maieru, după care a plecat de fața locului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.

UPDATE:

„Bărbatul în vârstă de 29 de ani din Maieru, care a ajuns astă noapte la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița în stare gravă, cu o plagă penetrantă perforantă toracică, în șoc hipovolemic și cu insuficiență respiratorie, a fost supus intervenției chirurgicale. A rămas internat în Secția Antestezie-Terapie Intensivă, fiind conștient, stabil hemodinamic și respirator și se află sub atenta supraveghere a medicilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență, Camelia Strungari.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.