2 C
Bistrița
duminică, februarie 2, 2025

30 de prichindei din Bistrița vor avea ocazia să învețe gratuit să joace tenis de câmp

30 de copii cu vârste între 4 și 8 ani din Bistrița vor avea ocazia să învețe gratuit să joace tenis de câmp. Programul este susținut de Fundația Țiriac și vizează 5 orașe din țară.

Fundația Țiriac desfășoara un program național ce constă în cursuri gratuite de inițiere în tenis pentru copii. Programul se va desfășura în Brașov, Bacău, Cluj-Napoca, Arad și Bistrița și vizează copiii între 4 și 8 ani, cu înclinații și interes pentru practicarea tenisului de câmp.

În Bistrița, cursurile se vor desfășura în perioada 01 noiembrie 2023 – 31 mai 2024. 30 de copilași din Bistrița vor avea ocazia să practice tenis gratuit. Selecția și înscrierile vor avea loc în perioada 19 – 31 octombrie.

Mai multe detalii despre program dar și despre cum vă puteți înscrie puteți citi AICI.

Foto: prosport.ro

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Euforia Boutique: Evenimente cu parfum natural de flori, acum la super promoții

Evenimentul din viața ta pe care dorești să îl sărbătorești alături de cei dragi merită să...

Stewo Năsăud angajează Asistent manager și Șef de schimb, Arena by Casa EMA are nevoie de ospătar

STEWO Plastic Prod din Năsăud caută Asistent manager și Șef de schimb, Restaurantul Arena by Casa EMA angajează ospătar. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica SANOVIL Bistrița, MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

Cozonacii Babka, pâinea cu maia sau ciocolata Dubai, printre produsele preferate de clienții Sweet Iris în 2024. O surpriză irezistibilă pentru 2025:

Bunătățile de pe rafturile Patiseriei Sweet Iris s-au vândut ”ca pâinea caldă” în 2024. Cozonacii Babka...