-1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

Telciu decide săptămâna viitoare dacă se leapădă sau nu la Aquabis. „Nota” de plată ar putea trece de 10 milioane de lei

Săptămâna viitoare, consiliul local al comunei Telciu va decide dacă va părăsi ADI Apă-Canal și se „leapădă” sau nu de Aquabis. Dacă va face această mișcare va trebui să pună pe masă peste 10 milioane de lei, reprezentând investițiile pe care Aquabis le-ar fi făcut în zonă.

Scandalul apei de la Telciu va fi tranșat săptămâna viitoare de consilierii locali ai comunei. Aceștia vor vota dacă comuna rămâne sau nu în ADI Apă-Canal. Dacă vor decide să rămână în ADI Apă Canal, cei peste 1.000 de locuitori ai comunei care refuză să semneze un contract cu Aquabis vor fi nevoiți să o facă.

Dacă vor decide să plece din această Asociație de Dezvoltare Intercomunitară vor fi nevoiți să pună pe masă peste 10 milioane de lei, reprezentând investițiile făcute de Aquabis în zonă, în rețelele de apă și canalizare.

„În afară de localitatea Telciu, peste tot unde s-au făcut lucrări și s-au făcut branșamente, s-au încheiat și contracte. Am avut grijă, am aplicat legea acolo unde nu s-a dorit. Cei care nu se branșează riscă amenzi între 2.000 și 4.000 date de Garda de Mediu.  La Telciu așteptăm săptămâna viitoare ședința de Consiliu Local, când vor decide dacă vor rămâne sau nu în ADI Apă Canal. Li s-a explicat la o ședință la Consiliul Județean, clar, care sunt consecințele, că vor suporta cheltuielile de până acum și li s-a dat tema respectivă de gândire”, a explicat, într-o conferință de presă, Ion Șandru, directorul Aquabis.

De la protestele care au făcut înconjurul țării nimeni n-a mai venit să încheie contracte cu Aquabis. În momentul de față au fost încheiate doar 310 contracte din 1170 câte ar trebui.

Mai multe despre problemele de la Telciu puteți citi mai jos:

AQUABIS, despre starea conflictuală din Telciu: Facem apel la bună credință și la respectarea prevederilor legale!

VIDEO: Șeful Aquabis, cât pe ce să fie linșat azi, la Telciu! 800 de familii ”fură apă”, dar nici nu vor să lase angajații să facă verificările necesare

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.