1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

Consiliul Local Telciu bate iarăși palma cu Aquabis. Telcenii însă tot nu încheie contracte!

Situație ciudată la Telciu, legată de racordarea la apă și canal. Consiliul Local a decis să predea rețeaua înapoi celor de la Aquabis. Totuși, telcenii sunt reticenți să încheie contracte cu Aquabis.

Situația tensionantă de la Telciu, în cazul Masterplanului de  Apă și Canal, continuă!

Deși anul trecut telcenii, prin vocea consilierilor locali, au cerut ieșirea din ADI Apă-Canal, situația s-a schimbat.

S-a emis hotărâre de Consiliu Local prin care se revine la Aquabis. Deci predăm înapoi totul către Aquabis, după ce anul trecut am preluat noi de la ei. Motivul schimbării deciziei? Când au venit somațiile de la Minister și au văzut cei care au adus prejudiciu cât au de plătit, că trebuie să răspundă patrimonial și să dea fondurile înapoi, s-au răzgândit. Și așa s-a decis ca gestionarea rețelei de apă și canal să fie dată înapoi Aquabis!” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul comunei Telciu, Sever Mureșan.

Deși unii telceni au încheiat contracte cu Aquabis, alții au rămas reticenți.

Timp de două zile am tot încheiat contracte. Dar sunt unii care nu vor. Sau care se mai gândesc, după tot scandalul de până acum. Ideea e că până la finalul anului, există un tarif unic, per familie, indiferent de număr de membri sau de cantitatea de apă consumată. Apoi, trebuie neapărat să încheie un contract.

Comuna Telciu nu poate gestiona o rețea proprie. Așa că cei care nu vor încheia contracte cu Aquabis, vor fi nevoiți să-și facă propria rețea. DAR, e de subliniat, cu respectarea condițiilor de mediu și a legislației”, a concluzionat Sever Mureșan.

Despre „meciul Telciu vs Aquabis”, în materialele de mai jos:

SCANDAL la Telciu! Locuitorii vor să se lepede de Aquabis. Compania îi amenință că-i lasă fără apă

Scandalul de la Telciu, încă nerezolvat: Nu vor cu Aquabis, dar nici nu pot fără!

VIDEO: Sever Mureșan, primarul din Telciu, despre cea mai mare provocare a ultimilor 16 ani de când conduce administrația locală

VIDEO: Ce soluții a găsit primarul Sever Mureșan din Telciu, în scandalul cu Aquabis

VIDEO- Scandal la Telciu! Angajații Aquabis încep debranșarea: 800 de familii NU vor mai avea apă la robinet!

AQUABIS, despre starea conflictuală din Telciu: Facem apel la bună credință și la respectarea prevederilor legale!

Consiliul Județean nu se poate implica în situația de la Telciu, însă cere respectarea legii pentru a nu încurca investițiile viitoare

VIDEO: Șeful Aquabis, cât pe ce să fie linșat azi, la Telciu! 800 de familii ”fură apă”, dar nici nu vor să lase angajații să facă verificările necesare

Mascații, prezenți la Telciu în următoarea săptămână pentru a potoli populația

Oamenii din Telciu nu-l mai vor pe primarul Sever Mureșan. Au început demersurile pentru un referendum de demitere

Telciu decide săptămâna viitoare dacă se leapădă sau nu la Aquabis. „Nota” de plată ar putea trece de 10 milioane de lei

Telciu spune adio furnizorului de apă Aquabis. Directorul Șandru avertizează că „nota de plată” va fi mare

Se clatină fotoliul primarului din Telciu, Sever Mureșan?! Locuitorii au înregistrat cererea pentru referendum de demitere

VIDEO: Consilierii din Telciu, buni de plată pentru ieșirea din ADI Apă-Canal?!? Haosul abia acum se instalează

Șeful IPJ BN: Nu sunt 800 de dosare penale la Telciu! Sunt sub 10, dar facem verificări

TELCIU: Dosare penale pentru furt, în cazul scandalului cu Aquabis

Două luni, atât a rezistat Primăria Telciu să facă treaba Aquabisului. Comuna redevine clientul furnizorului de apă

VIDEO: Controale DSP la sistemele de alimentare cu apă! Parva și Telciu, cele mai „spinoase probleme”

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.