Un tânăr din Viile Tecii a fost reținut ieri după ce a omorât un câine. Acesta ar fi cunoscut ca un tânăr problematic. Acesta ar fi mers inclusiv la școală cu un cuțit, și nu doar o dată!
Un caz șocant a ieșit la iveală ieri. Polițiștii au reținut un tânăr de 18 ani din Viile Tecii. Acesta ar fi omorât un câine, în bătaie, în data de 5 octombrie.
CRUZIME FĂRĂ MARGINI! Un tânăr din Viile Tecii a omorât în bătaie un câine
În urma publicării articolului, un cititor a transmis faptul că tânărul ar fi luat apărarea fratelui său mai mic, de doar 9 ani, care ar fi fost mușcat de câinele respectiv. Și că familia ar fi una ”vai și amar de ea”.
Reporterii Bistrițeanul.ro au luat legătura cu cei din administrarea comunei Teaca pentru a verifica informația.
”Nu se confirmă informația. Tânărul e cunoscut în comunitate ca un tânăr problematic. Mai are antecedente, deci nu a fost prima dată când a făcut ilegalități. Dar am înțeles că inclusiv la școală mergea cu un cuțit la el. Deci a mai făcut probleme, nu e la prima abatere!” au declarat, pentru Bistrițeanul.ro, surse dinc adrul Primăriei Teaca.
Reținut ieri pentru 24 de ore, tânărul va fi prezentat azi instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.