-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Tânăra din Bichigiu care s-a autoincendiat acum două săptămâni a murit la spital

Tânăra de doar 21 de ani care s-a autoincendiat acum două săptămâni a decedat ieri noapte la spital. Starea acesteia era foarte gravă încă de la început. Femeia s-a autoincediat la doar câteva zile după ce concubinul său a recurs și el la acest gest extrem. În urma au rămas trei fetițe, care sunt acum în grija statului.

În 18 august, o tânără de doar 21 de ani, proaspătă mămică ce părea că are toată viața înainte își dădea foc. Aceasta locuia în localitatea Aluniș din Zagra, însă în momentul tragediei era în Bichigiu, în vizită la mama sa.

Incidentul s-a produs după miezul nopții: femeia s-a stropit cu combustibil, după care și-a dat foc, intenția fiind să-și ia viața. Echipajul de prim ajutor SMURD a găsit-o pe tânără cu arsuri de gradul II și III pe 70% din suprafața corporală. În cele din urmă, femeia a fost transferată la o clinică dedicată arșilor din București.

Cu doar câteva zile înainte, concubinul său, un bărbat de 30 de ani din Dolj, care era și tatăl bebelușului de câteva luni, se autoincendia și el. Era găsit pe marginea drumului, între Jelna și Budacu de Jos, cu arsuri de gradul III pe 75% din corp. Acesta încercase și el să își ia viața. Dramatica poveste o puteți citi AICI.

Amândoi au decedat

Se pare că s-a stins la câteva zile după, într-un spital din Timișoara. Și starea tinerei a fost foarte gravă încă de la început. Pe un pat de spital s-a stins și ea ieri noapte.

La doar 21 de ani, tânăra avea deja două fetițe de 6 și respectiv 7 ani și un bebeluș de câteva luni. Fetițele cele mai mari au ajuns în grija statului în anul 2019, în urma unei anchete sociale. Cu doi ani înainte, tatăl fetițelor fusese omorât și tranșat de un cuplu din Aluniș, cu care victima se cinstea la un pahar.

Tânăra, care pe atunci era doar o adolescentă a rămas cu două fete mici, fără condiții și bani. Reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului au ajuns la concluzia că nu se poate ocupa singură de acestea, iar copilele au fost preluate în grija statului. Povestea copiilor celor implicați în crima de la Aluniș o puteți citi mai jos:

Cum a „nenorocit” 7 copii crima din Aluniș, una dintre cele mai odioase în ultimul deceniu. Ce s-a ales de copiii criminalilor și ai victimei:

Foto: Facebook

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.