2 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

SUSȚINE și tu floriștii din România! Fă din decembrie luna cadourilor florale!

Anul acesta, sărbătorile de iarnă vor fi și mai calde! Mai ales că vorbim despre decembrie – luna cadourilor – în care avem ocazia să-i susținem pe floriștii din Romȃnia – greu încercați de perioada pandemiei.

Asociația Antreprenorilor din Domeniul Floristic din România (A.A.D.F.) a pus la cale o campanie de susținere a floriştilor din România. În contextul scăderilor înregistrate în domeniul floristic, scădere cauzată de pandemia COVID-19, A.A.D.F lansează o campanie pentru floriști.

Adresată consumatorului final, campania își propune să-i sensibilizeze pe aceștia și să îi îndrepte spre achiziționarea de flori, plante, aranjamente și decorațiuni specifice de iarnǎ. Domeniul floristic din Romȃnia este greu încercat de perioada pandemiei.

Traversăm o perioada dificilă, dar aceasta nu ne împiedică să ne unim forțele, să strângem rândurile și să ne ajutăm reciproc pentru a o traversa cât mai creativ”, spune Filomena Brisc – Președinte A.A.D.F.

Desigur, domeniul floristic este afectat de perioada pandemică, încă în curs, dar noi membrii asociației, considerăm necesar să îndemnăm pe toți colegii noștri, florişti români,  antreprenori în domeniul floristic, să privim cu speranțǎ viitorul, să ne eficientizăm resursele și să reușim, cu ajutorul clienților noștri, să ne continuăm activitatea. Am apreciat #campaniapentrufloristi inițiată de Diana Bolcaș și avem deschiderea să o îmbrățișăm și autoritatea să o transformăm într-o campanie, la nivel național. Florile nu vor dispărea niciodată din obișnuințele de consum ale oamenilor, noi suntem doar datori să găsim calea potrivită de a ajunge la cât mai mulți dintre ei, mai ales în această perioadǎ...”

Susține campania, distribuie acest material pe rețelele sociale și fă și tu un cadou de sărbători, unei persoane dragi sau chiar și ție.

Bucură-te de flori, plante și decorațiuni specifice în luna cadourilor și achiziționează-le de la floristul tău preferat!

Câteva motive pentru care să achiziționezi flori, plante și decorațiuni specifice în luna decembrie

Florile au efect antistres

Studiile subliniază efectul calmant al florilor. De altfel, un studiu major efectuat de Universitatea Harvard arată faptul că florile sunt un calmant natural. Acestea au capacitatea de a spori fericirea și creativitatea. Florile și plantele, în general, oferă schimbări pozitive atât în comportament, cât și în stările emoționale.

Florile aduc zâmbete și cresc moralul în cazul vȃrstnicilor

Florile sunt foarte potrivite și pentru vârstnici.  Un studiu realizat de Universitatea de Stat din New Jersey arată că florile contribuie la menținerea unei stări pozitive a  persoanelor în vârstă. Florile îi ajută să facă mai ușor față unor probleme cauzate de îmbătrânire. Studiul arată că astfel de cadouri florale scad depresia, ajută la îmbunătățirea memoriei și le oferă o stare de bine, inclusiv celor afectați de excluziunea socială.

Îți arăți dragostea – Sărută-mă sub vâsc! De ce vâscul nu trebuie să lipsească de sărbători

Pandemia și distanțarea socială cresc senzația de însingurare. Departe de prieteni și de cei dragi, partenerul și copiii sunt singurii pe care îi putem avea aproape de Sărbători. Tocmai de aceea, păstrează tradiția și, de sărbători, bucură-te de dragostea familiei tale și de pupicii primiți sub vâsc.

Masa de Crăciun va fi mai elegantă

Aranjamentele din flori sau decorațiunile cu brad, așezate pe masă de sărbătoare îi conferă un aer festiv, elegant și rafinat. De ce să nu te bucuri de un décor festiv și în seara de Crăciun? Florile preferate, coronița cu brad și lumânări sau alt décor de iarnǎ își vor face loc printre bucatele alese, gătite în casă, sporind bucuria Crăciunului.

Oferi un cadou de sărbători înmiresmat – Abonamente de flori

Nu uita de prietenii și de rudele tale și, anul acesta, fă-le și lor un cadou floral. Alege un abonament de flori/plante care să îi ajute să treacă mai ușor peste perioada de stat în casă și care să îi bucure în fiecare zi. Parfumul florilor pline de culoare, vivacitatea plantelor, frumusețea decorurilor de sărbătoare cu brad și lumânări și bucuria primirii unui cadou deosebit le va face timpul petrecut în casă mai plăcut.

Cadoul floral, o dublă faptă bună

Ce spui de un Crăciun înflorit pentru tine și cei dragi? Susține campania și bucură-i pe cei dragi în același timp. Cumpără flori/plante sau decoruri specifice de iarnă, pentru tine şi pentru a le oferi apropiaților tăi și ajuți în același timp micii antreprenori din domeniul floristic să reziste în perioada pandemiei. Dacă luna decembrie e luna cadourilor și a faptelor bune, acum ai ocazia să ajuți și să bucuri printr-un singur gest. Fă-le cadouri florale celor dragi și, în același timp, susține #campaniapentrufloristi.

Susține campania, distribuie acest material pe rețelele sociale și fă și tu un cadou floral de sărbători, unei persoane dragi sau chiar și ție. Bucură-te de flori, plante și decorațiuni specifice în luna cadourilor și achiziționează-le de la floristul tău preferat!

Sărbători Fericite și un Crăciun înflorit, de poveste!

Despre A.A.D.F. – Asociația Antreprenorilor din Domeniul Floristic din România

A.A.D.F.  este o asociație non-guvernamentală, non-profit, apolitică și independentǎ, înființată în anul 2015, cu acoperire națională. Contact: Cluj-Napoca, Str. Bradutului nr. 25, ap. 52, [email protected]  //  www.aadf.ro  // Tel: 0741 258 419.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...