-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

SURSE: A sărit în aer TOATĂ conducerea PNL BN! Oficial Ioan Turc nu mai e președinte! Urmează numirea unui nou președinte

Surse politice bine informate au declarat în urmă cu puțin timp pentru Bistrițeanul.ro că astăzi, la București, au ajuns demisiile a mai mult de jumătate din membrii Biroului Politic Județean al Partidului Național Liberal Filiala Bistrița-Năsăud. Drept urmare, PNL BN a rămas fără actuala structură de conducere, aceasta fiind dizolvată de drept. Astfel, Ioan Turc nu mai este oficial președinte, iar odată cu el și-au pierdut funcțiile și restul membrilor cu funcții de vicepreședinte, secretar general, etc.

Lovitură grea din interior, astăzi, pentru Ioan Turc. După ce a pierdut Primăria Bistrița, la câteva săptămâni distanță pierde oficial funcția de președinte al formațiunii după ce mai mult de jumătate din membrii Biroului Politic Județean și-au înaintat demisiile către conducerea centrală a PNL.

Astfel, conform statutului, odată Biroul Politic Județean dizolvat, toți membrii acestuia își pierd funcțiile de conducere, inclusiv președintele Ioan Turc, vicepreședinții și secretarul general.

Din informațiile noastre, urmează ca la PNL BN să fie numit un președinte interimar, iar mai apoi vor începe discuțiile și negocierile pentru candidaturile de parlamentari.

De altfel, aici a și pierdut Ioan Turc filiala și încrederea colegilor, după ce a încercat să se impună pe locul I în lista pentru Camera Deputaților și pe secretarul general Ioan Zegrean pe locul I pentru Senat, sfidând statutul partidului și încercând jocuri de culise care-l favorizau doar pe el și pe apropiați.

Nemulțumirile liberalilor bistrițeni l-au adus la Bistrița chiar pe președintele formațiunii, Nicolae Ciucă, care după o ședință fulger cu primarii și parlamentarii din județ a decis să îl numească pe deputatul Daniel Buda coordonator al filialei bistrițene, în locul lui Ioan Turc. O înlăturare elegantă din funcție, care mai departe a dus la situația de astăzi, când toată conducerea PNL BN a fost decapitată oficial odată cu înregistrarea demisiilor membrilor BPJ al PNL BN.

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. o merită acest impostor care sfidează pe toți primarii din județ împreună cu Zăgrean care după părerea mea ar trebui să se retragă să lase pe cei tineri.

  2. Un scurt comentariu de bun simt….Pana nu apare un comunicat oficial ,ar trebui sa ne abtinem de la pronosticuri……Mai bine am vorbi de exemplu ,despre pensii….speciale,etc.,despre Covid…….

  3. Asa ii trebuie ca s a înconjurat atât la partid cât și în primărie de toate lichelele.
    A devenit un om arogant, încrezut, promitea, nu răspundea la telefoane, nu rezolva nimic doar mintea, l au dus de nas toți, un om slab ,prea mare pălăria pentru el . Doar laude, poze, imagine, nu l gasesi la serviciu, programul era cum vroia el și totuși incasa un salariu mare. Hanganu toată ziua îl vedeai pe la partid, il durea in cot de serviciu pentru care incasa peste 20.000 lei, rusineee, nu l interesa direcția de care răspundea cred ca nici nu cunoștea angajații decât pe pupincurstul Tetcu.
    Primarul avea un sufle bun dar nu era pentru aceasta funcție.
    Când te conduc șefii din primărie asa pățești.
    Speram ca domnul primar Lazani sa faca ceva în acest sens, altfel îl căptușeaza acești șefi slabi și ajunge ca Turc.
    Ăștia îs smecheri ,primi care îl vor calcă pe picioare , vor lingusi.
    Domnul Lazani întra într un mare viespar.
    Dumnezeu sa I ajute, dar nu mai vrem sa ne batem de aceiași șefi obosiți și aroganți.
    Atenție la proiecte, patrimoniu, urbanism domnule Lazani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.