19.8 C
Bistrița
marți, aprilie 22, 2025

SURPRIZĂ: Vine Iohannis la Bistrița!

Nici nu și-au revenit bine din bucuria rezultatului de ieri, când au colorat județul în albastru, că liberalii bistrițeni sunt iar în culmea extazului. Președintele Klaus Iohannis și-a anunțat vizita la Bistrița, pentru această săptămână. AFLĂ care e ziua în care președintele României va veni la Bistrița:

Informația venită inițial pe surse a fost confirmată de președintele PNL, Ioan Turc. Acesta a declarat, în urmă cu puțin timp, pentru Bistrițeanul.ro, că președintele Klaus Iohannis va veni la sfârșitul acestei săptămâni la Bistrița, răspunzând astfel unei invitații lansate de liderul liberalilor bistrițeni, imediat după europarlamentare. Rezultatul foarte bun al filialei județene a PNL la ultimele două tururi de alegeri se pare că a contat mult pentru Iohannis, care vrea să le mulțumească personal bistrițenilor pentru susținere.

Klaus Iohannis va ajunge așadar sâmbătă la Bistrița, dar programul vizitei nu este încă făcut și urmează să fie comunicat ulterior.

Pentru a doua oară consecutiv în acest an, PNL BN a fost pe locul III pe țară, după județele Sibiu și Alba, la procentul de voturi adunate în dreptul PNL, respectiv al președintelui Iohannis, candidatul la alegerile prezidențiale al formațiunii liberale.

Duminică, la primul tur de alegeri din campania prezidențială, PNL BN a luat 48.76 la sută din numărul de voturi valabil exprimate în județ, respectiv 58.238 voturi.

Viorica Dăncilă, candidatul PSD cu care actualul președinte Klaus Iohannis se va confrunta în turul 2, a obținut în primul tur al alegerilor 20.944 voturi, reprezentând 20,4 la sută din totalul voturilor.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.