1.6 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

SURPRIZĂ: Păgubiții din dosarul „Zeițelor de la Urbanism” cer instanței urgentarea dosarului

Final de an cu o acțiune surpriză la Tribunalul Bistrița-Năsăud! Sătui să aștepte cu anii finalizarea anchetei în dosarul în care sunt cercetate „zeițele” din Urbanismul local, păgubiții cer instanței urgentarea dosarului penal deschis în 2021, adică acum 3 ani. În dosar sunt cercetați secretarul general al municipiului Floare Gaftone, arhitectul șef Monica Pop, șeful de la Juridic Dumitru Cincea și alți funcționari din cadrul departamentului Urbanism din Primăria Bistrița. Mai mulți investitori s-au constituit parte vătămată în dosar.

În 2021, procurorii însoțiți de mascați și polițiști intrau în birourile din Primăria Bistrița. Au urmat și percheziții la domiciliile unor funcționari.

Au fost vizați atunci mai mulți funcționari publici: secretarul municipiului Floare Gaftone, arhitectul șef Monica Pop, directorul executiv al Direcției Juridice, fostul șef al Serviciului Urbanism Ștefan Tamaș, precum și consilierii superiori Sabina Malaicu Pop și Monica Szucs.

Împotriva celor șase funcționari s-a început urmărirea penală. Erau cercetați, potrivit informațiilor de la acea dată, pentru constituire de grup infracțional, abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, influențarea declarațiilor.

Faptele ar fi fost comise din 2006 până în 2021. În urma perchezițiilor, au fost ridicate pe lângă înscrisuri inclusiv sumele de 42.000 de euro și 24.500 de lei.

Omul de afaceri Traian Larionesi cere urgentarea procesului!

Ce s-a întâmplat din 2021 până acum? Procurorii par să fi intrat în silenzio stampa. Iar funcționarii își continuă activitatea în Primăria Bistrița de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat!

Situația l-a determinat la finalul anului trecut pe omul de afaceri Traian Larionesi să deschidă un proces la Tribunalul Bistrița-Năsăud prin care să ceară urgentarea dosarului penal deschis în 2021. Judecătorilor li se cere să stabilească un termen de soluționare a anchetei penale.

Părți vătămate în dosarul deschis de Traian Larionesi sunt și dezvoltatorul Marius Negrea, Ionela Rus (administrator Metropolis), soții Sighiartău (cărora Floare Gaftone a refuzat să le elibereze autorizație de construire pentru un imobil) și Andrei Popescu.

Dezvoltatorul Marius Negrea preciza la final de 2022 la Bistrițeanul Live că se va face parte vătămată în dosarul penal ce vizează funcționarii din Primăria Bistrița când acesta va ajunge în instanță și va cere daune de un milion de euro. Mai multe detalii AICI.

Mai puteți citi pe acest subiect:

FOTO/VIDEO: Percheziții, la Primăria Bistrița…! Sunt vizate PUG-urile paralele

EXCLUSIV: 6 funcționari din Primăria Bistrița sunt urmăriți penal!

S-a mărit „buchetul” de infracțiuni de la Primăria Bistrița. Procurorii au confiscat zecii de mii de lei și euro

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.