1.8 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 22, 2025

SURPRIZĂ! Averea șefului Inspectoratului Școlar se apropie de jumătate de milion de lei

Șeful Inspectoratului Școlar Județean, Mihai Mureșan a fost al naibii de econom în ultimele decenii, altfel nu ne explicăm cum a reușit să adune o avere care se apropie de jumătate de milion de lei. Asta în condițiile în care nu câștigă mai mult de 1700-1800 de euro pe lună…

Inspectorul șef al Inspectorarului Școlar Județean ne zâmbește frumos dintr-o poză de tip buletin publicată pe site-ul oficial al instituției. Lângă nume și poză e trecut și un număr de fix. Cam atât găsim despre mai marele învățământului bistrițean, pe site-ul instituției pe care o conduce.

Nu tu CV, nu tu declarație de avere sau interese. Nici cu site-ul Ministerului Educației, în subordinea căruia este, nu a fost mai darnic. Nici acolo nu a fost făcută publică declarația de avere, cea de interese sau CV-ul, deși a trecut mai bine de un an de când a preluat șefia inspectoratului.

Perspicace din fire, am dat peste declarația sa de avere pe site-ul Agenției Naționale de Integritate, asta pentru că s-a regăsit pe listele liberalilor la Consiliul Județean, la alegerile de anul trecut, iar depunerea declarației de avere și interese era una dintre condițiile impuse candidaților.

Mihai Mureșan trăiește într-un apartament de 74 de metri pătrați, achiziționat în 1993. Conduce însă un Volkswagen din 2018.

Surpriza apare abia când ne uităm la conturile șefului ISJ. Acesta are în bancă nu mai puțin de 10 conturi, sub formă de depozite bancare sau fonduri de investiții. Cele 10 conturi totalizează 272.332 de lei.

De asemenea, Mihai Mureșan are titluri de stat la Ministerul Finanțelor Publice în valoare de 211.000 de lei. Astfel, averea șefului ISJ se apropie de 500.000 de lei. Potrivit declarației sale de avere din 2020, acesta nu are nicio datorie.

Anul trecut, acesta a încasat de la Colegiul Național Liviu Rebreanu, unde a activat ca profesor de fizică, 76.342 de lei și de la Post Liceala Henri Coandă, unde a ocupat funcția de director. 18.991 de lei. Asta înseamnă că i-au intrat lunar în conturi aproape 8.000 de lei.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica SANOVIL Bistrița angajează asistent medical generalist, infirmieră, personal Întreținere! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița își mărește echipa! Se caută asistent medical generalist, Infirmieră și Personal Întreținere Tehnic. Se oferă contract de muncă pe o perioadă nedeterminată și salariu motivant. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

FOTO: Dacă iubești deserturile și vrei să treci la nivelul următor, acum ai ocazia să te perfecționezi la cursurile pentru Un Dulce De Zece!

Ești pasionat de cofetărie, dar torturile îți dau bătăi de cap, încă nu le știi toate...

Apartamente spațioase, cu finisaje de lux, de la DHD Rezidence, numai gata să te muți în ele

Proiectul DHD Residence a fost finalizat și recepționat. Apartamentele spațioase, cu finisaje de lux, își așteaptă...