Nu se poate să trecem în 2020 fără să ținem seama de câteva superstiții esențiale, care să ne facă anul perfect! Se spune e bine să fie mult zgomot în casă în noaptea dintre ani. În acest fel, toate spiritele rele dispar din casă. Nu avem voie să strănutăm, să plângem sau să spargem pahare!
Nu e voie să ducem gunoiul, pentru că alungăm şi norocul. Anumite superstiţii se referă şi la calendarele anului viitor. Nu este indicat să le ţinem la vedere, pentru că aduc ghinion.
Ce este de făcut pentru un an plin de dragoste…
Se crede că Anul Nou trebuie să te prindă cu haine noi. Aşa te asiguri că în următoarele 365 de zile primeşti multe cadouri. De asemenea, specialiştii în superstiţii ne sfătuiesc să purtăm printre haine ceva roşu, pentru ca Anul Nou să fie norocos şi plin de iubire.
Dacă îți dorești noroc în dragoste – te poți baza şi pe o mai veche superstiție: cine se sărută sub crenguţe de vâsc, la miezul nopţii, are parte de dragoste, tradiția recomandă să ne sărutăm sub crenguțe de vâsc la miezul nopții.
Nu este cazul să aruncăm ceva din casă în ultima zi din 2019 sau în prima zi din 2020. Se mai spune că nu e bine să avem niciun fel de datorie când începe Anul Nou. Ca să nu atragem ghinionul de a da bani tot anul. Belșug în casă atragem și dacă pe masa de Revelion avem pește, smochine sau struguri.
Se mai spune că primul om care ne va trece pragul casei, în Noul An, trebuie să fie bărbat. Doar aşa vei avea parte de noroc tot anul. Dacă primul musafir este femeie, vei fi urmărit de ghinion. Blondele sau roşcatele aduc de asemenea ghinion, în timp ce persoanele brunete aduc noroc.
Pe vremuri, Anul Nou începea în septembrie…!
Dacii îşi celebrau Anul Nou toamna, foarte probabil în jurul datei de 30 noiembrie. În perioada provinciei Dacia Felix, noile autorităţi romane au înlăturat vechea sărbătoare şi au impus Anul Nou concomitent cu solstiţiul de iarnă. Lunga perioadă de nesiguranţă politică şi economic-administrativă din timpul marilor migraţii ale mileniului I a făcut ca Anul Nou să fie sărbătorit primăvara, la echinocţiu, de către agricultori. Însă păstorii îl sărbătoreau de Sfântul Gheorghe, în 23 aprilie.
În perioada medievală românească – Biserica şi cancelariile domneşti celebrau Anul Nou pe 1 septembrie. Însă acest fapt nu a fost asimilat în plan psihologic de către poporul „de jos”. O vreme Biserica a susţinut chiar ca dată de celebrare a Noului An – marele praznic al Paştilor – însă nici aceasta nu s-a dovedit o dată „funcţională”.
În cele din urmă, momentul de cumpănă şi renovare a ciclului temporal s-a fixat – în întreaga lume de tradiţie greco-romană – pe 1 ianuarie.
La români revenirea s-a făcut treptat, începând din secolul al XVI-lea. În plan ritual s-a ajuns la o formulă echilibrată. Aceasta a absorbit parţial atât tradiţia anului agrar, cât şi tradiţia anului pastoral – ba chiar şi un reper cultural creştin: faptul că pe 1 ianuarie 379 a murit, la doar 50 de ani, Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre ctitorii Bisericii creştine timpurii…
Superstiţii în Bistriţa-Năsăud…
Pe vremuri se practica mersul cu Pluguşorul sau cu Buhaiul, Jocul Caprei şi Jocul Ursului. Toate erau semne ale fertilității și belșugului, ca și umblatul cu Sorcova, care transmite sănătate şi tinereţe celor colindaţi și marchează datina românească a trecerii de la un an vechi la unul nou.
La Ardan se spune că, între Crăciun şi Anul Nou, femeile nu trebuie să împungă cu acul, ca să nu intre lupul între oi. Aici nu era indicat nici să speli sau să faci leşie – până nu se sfinţesc apele de Bobotează. Nimeni nu îndrăznea să toarcă, de teamă că fetele din casă nu se vor mai mărita un an întreg.
Femeile – musafiri nepoftiţi…?!
În satele din amontele Văii Ţibleşului – femeile nu aveau ce căuta în vizită – nici în ajun, nici în prima zi de An Nou. Se considera că femeia aduce doar sărăcie la casa omului. Dacă vreuna nu ştia sau uita de interdicţia aceasta – unul dintre bărbaţii casei trebuia să iasă şi s-o alunge „ca pe-o lepădătură”, de preferinţă chiar să arunce după ea cu jar din sobă…
Pentru noroc la vite în noul an, pentru prinderea roiurilor de albine din vara ce va veni – în ajun de An Nou nu e bine să dai din casă lapte sau miere. Căci astfel îţi înstrăinezi şi norocul. La Dobricel, pe masa de Anul Nou nu se pun bucate de pasăre (care scurmă, dând cu picioarele înapoi, ceea ce ar readuce trecutul cel rău în noul an), ci doar bucate de porc – care scurmă cu râtul tot înainte.
Ce ne spune vremea despre anul viitor…?
Dacă cerul este senin de Revelion, se spune că anul viitor va fi extrem de bun, în schimb dacă este ger şi zăpadă sclipitoare pe străzi – începe un an prosper, cu multe nunţi. Tot prosperitate se anunţă şi dacă vântul bate dinspre sud în noaptea dintre ani.
Vântul din nord, în schimb, aduce vreme rea, cel de la răsărit „promite” foamete şi calamităţi, în timp ce vântul dinspre vest e semn de spor la lapte şi peşte, dar vesteşte şi moartea unei persoane importante.
Dacă vântul se încăpățânează să nu sufle deloc, ne putem aștepta la bucurii şi succese pe toate planurile.
Şi lemnele şi ceapa ne pot dezvălui secrete despre Anul Nou…
În noaptea de Anul Nou, la Maieru se ghicea viitorul cu ajutorul lemnelor „răzimate”, o metodă pe care Ion Barna o descrie astfel: „În seara de Anul Nou se iau atâtea bucăţele de lemne câte persoane sunt în familie, se numeşte fiecare lemn pe numele membrului de familie şi se reazămă în târnaţ, într-un loc mai ascuns, în sus şi-n jos de perete. A doua zi dimineaţă, care va fi căzut – e semn că acela, în cursul anului, va muri”, precizează cercetătorul.
Tot în ajunul Anului Nou, o practică foarte răspândită (în mai toate satele din zona Năsăud-Rodna, dar şi în alte părţi) era „calendarul de ceapă”.
Ţăranii obişnuiau să desfacă douăsprezece coji de ceapă care se umpleau cu sare şi se atribuia fiecăreia, în ordine cronologică, una din cele 12 luni ale anului.
Cojile se puneau în seara Anului Nou pe un ştergar nou – pe masă, sau la fereastră, iar dimineaţa se verifica gradul de umiditate al fiecărei coji de ceapă.
Coaja în care se observa sarea topită „cu picuri de apă” atesta faptul că luna respectivă va fi una ploioasă, iar cea în care rămânea sarea aproape uscată arăta că acea lună va fi secetoasă.
Animale cu puteri misterioase…
O străveche credinţă mai spune că există câteva animale cu puteri misterioase de a ghici viitorul. Mai ales în noaptea de Anul Nou, fetele din Târlişua, Sita sau Agrieş nu uitau să facă o vizită pe la coteţul porcului din ogradă. Fetele „conversau” cu animalul, punându-i o întrebare esenţială: „Hui tim! Mărita-m-oi în iest timp?”.
Dacă porcul „murguia” ceva, fata avea speranţe la măritiş. Dacă nu – fetele erau nevoite să se resemneze, cel puţin în anul care urma. „Meream la coteţ la porci şi dam cu piciorul în uşa coteţului şi zâceam: Hui, în aiest an! Dacă porcul făcea gălăgie, era nădejde de măritat în acel an. Dacă nu – la anu”, povesteşte Anica Şerban din Sita.
Chiar dacă nu confirma de fiecare dată aşteptările fetei, porcul îşi dădea cu părerea în legătură cu alte relaţii maritale din sat. Fata lua mai multe fire din părul porcului şi le atribuia câte unui flăcău sau fete din sat. După care le punea pe vatra fierbinte: dacă firele se „înciurluiau” laolaltă – cei doi urmau să se căsătorească. Dacă fierbinţeala le despărţea, căsătoria nu avea nicio şansă să se producă.
Şi la Dumitriţa fetele mergeau la coteţ rostind cam aceleaşi cuvinte („Hu! În esta an!”). Apoi socoteau de câte ori făcea porcul „Hu!”, pentru a afla în câţi ani se vor mărita.
Pe Valea Ţibleşului, doar la Târlişua – fetele ieşeau la miezul nopţii afară, la un gard de nuiele. Legate la ochi cu o basma, fetele numărau parii din gard de la 9 la 1. Parul care se nimerea să fie numărul 1 era legat de fată cu un fir roşu, pentru a-l recunoaşte în dimineaţa Anului Nou. Cu noaptea-n cap, fetele ieşeau să vadă ce au ales. Dacă parul era înalt şi drept, se considera că la fel le va fi şi ursitul. Dacă nu – însemna că viitorul soţ va fi scund şi strâmb ca parul ales.
Sursa: „Sărbătorile ciclului social şi calendaristic. Munci şi zile în ţinutul Bistriţei şi Năsăudului”, de Vasile V. Filip şi Menuţ Maximinian
