-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

SUPER! Pachete turistice pe Via Transilvanica: masa în aer liber și dormitul în cort, printre facilități

Tășuleasa Social a pregătit trei pachete turistice speciale, care au în centru Via Transilvanica, un traseu de drumeție, care leagă țara de la un capăt la altul. Animalele de companie sunt permise în această vacanță ce se vrea o comuniune cu natura. Printre facilitățile propuse de asociație se numără dormitul în cort, dar și pregătirea preparatelor și a mesei afară.

Asociația Tășuleasa Social vine în întâmpinarea familiilor, sportivilor și amatorilor de senzații noi care vor să străbată o parte din Via Transilvanica într-un mod organizat, cu toate asigurate. În acest sens, asociația din Pasul Tihuța a pregătit 3 pachete turistice pentru această vară.

Cu acestea practic, Tășuleasa Social oferă turiștilor posibilitatea să „guste” din poteca ce străbate jumătate din țară.

„Dragilor, e ca la degustările de vin. Înainte să cumperi o cutie de 6 sticle îți înmoi buzele într-un păhărel, să testezi potrivirea de caracter. Așa este și la noi. Înainte să pornești într-o călătorie de 400 de kilometri, oare n-ar fi interesant să îți încerci bocancii și gleznele pe măcar 40, să vezi cum te simți? Așa ne-a venit ideea de a încerca să oferim oamenilor o experiență unică, în mic, a drumului care ne unește pe toți, drum pe care ne străduim să-l ducem la capăt, în ciuda noilor schimbări planetare. Propunem deci un sneak previw, cum zic americanii, o miniatură a căii noastre, menită să lege oameni și culturi, experiențe culinare și tradiții atât de diverse. Drept urmare, am creat un traseu special, în circuit, plecând din campusul Tășuleasa Social. Din acesta rezultă trei pachete turistice diferite, în care sperăm să se regăsească pe rând: familiștii, sportivii și amatorii de senzații noi”, transmite Tășuleasa Social.

Pachetul dedicat familiilor se numește „Vacanța Mare” și include un ghid. Acesta va avea loc în perioada 24-28 iunie. „Școala mișcării” este dedicat sportivilor și pasionaților de alergare montană sau maraton. Acesta se va desfășura în periaoa 18-21 iunie  și va include un seminar susținut de Tibi Ușeriu, iar cei care vor să parcurgă parte din Via Transilvanica pe bicicletă se vor bucura de prezența lui Levi, un alt campion la trial.

„Calea bună” este pachetul destinat celor care vor să aibă parte de experiențe noi. Programul include descoperirea de locuri mai puțin umblate, alături de ghid cu experiență. Acesta se va desfășura în perioada 11-14 iunie.

Toți cei care vor să profite de aceste pachete pot să vină cu animalele de companie. Întrucât cei de la Tășuleasa Social vor să vă facă cunoștință cu natura, „cazarea” se va face în cort, iar mesele vor fi pregătite și servite tot afară. Inclusiv pâinea va fi făcută la fața locului în cuptor, afară.

„Vă oferim spațiu mult, libertate și un peisaj frumos. Pentru cei care nu se pot adapta nicidecum la dormitul afară, avem alternative, suntem flexibili și vom face tot ce ne stă în putere să ne adaptăm astfel ca să aveți parte de o experiență inedită. Nu vă ascundem că, pe alocuri, ea poate deveni ușor extremă, lucru care cu siguranță o va face imposibil de uitat”, mai spun voluntarii de la Tășuleasa Social.

Grupurile de participanți trebuie să aibă între 12 și 16 membri. Tășuleasa Social pune la dispoziție corturi, saci de dormit, parcare, sală de mese, meniuri adaptate pentru vegetarieni, grupuri sanitare cu duș. Traseul propus este de 41 de km, ce va fi parcurs în 4 zile, una sau două, depinde de pachet. Prețul pachetelor este de 300 de lei adult/zi și include masa, cazarea, ghidul și toate facilitățile menționate. Copiii până în 14 ani plătesc jumătate din preț.

Întrucât pachetele s-au epuizat în primele 10 minute de la anunțul făcut de Tășuleasa Social, asociația va mai organiza două pachete „vacanța mare” pentru perioada 5-9 iulie și 9-12 iulie. Mai multe detalii AICI.

Foto: Via Transilvanica Facebook

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.