1.3 C
Bistrița
vineri, decembrie 27, 2024

Când nu ești atent nici la copy-paste: au încurcat Sibiul cu Bistrița la studiile pentru sania de vară din Wonderland

Consilierii locali au pe masă la ședința din această lună studiul de fezabilitate pentru sania de vară propusă pentru zona de agrement Wonderland, investiție estimată la nu mai puțin de 29 de milioane de lei. Firma care a încasat bani să „contureze” pe hârtie investiția pare să fi dat copy paste dintr-un alt studiu dedicat municipiului Sibiu, care are un proiect similar. Culmea, nimeni nu a observat că în SF-ul saniei de vară apare Sibiu în loc de Bistrița și Dealul Gușteriței în loc de Wonderland.

Săptămâna aceasta, Consiliul Local al municipiului Bistrița votează Studiul de Fezabilitate al saniei de vară, care urmează să se materializeze în Wonderland, cu aproape 30 de milioane de lei.

Teoretic, documentul care se întinde pe 227 de pagini, trebuia verificat și corectat în primul rând se firma care l-a livrat și a încasat o sumă frumușică în acest sens – Resort Planning SRL. Apoi, Primăria Bistrița trebuia să verifice documentul odată primit de la firmă și nu în ultimul rând sunt funcționari special desemnați în instituție care pregătesc documentele de ședință pentru Consiliul Local, care trebuie să verifice și ei documentele care ajung la consilieri.

Ei bine, acest lucru nu pare să se fi întâmplat, iar Resort Planning SRL a fost prinsă cu mâța în sac de consilierul USR Nicolae Pavelean, care a arătat într-o postare pe Facebook cum firma din Bihor a dat practic copy-paste dintr-un alt proiect destinat municipiului Sibiu.

„Necesitatea investiției rezidă și din alte motive. În special lipsa unui spațiu destinat relaxării și agrementului pentru un număr important a locuitorilor municipiului Sibiu, care pentru a-și petrece timpul liber trebuie să parcurgă zeci și sute de kilometri până la cele mai apropiate locații”, apare în studiul de fezabilitate al saniei de vară.

Aceasta nu este singura greșeală „de redactare”. Firma care a făcut SF-ul încurcă și numele zonelor de agrement: „Prin realizarea proiectului Zona de agrement Dealul Gușteriței se estimează o creștere a nivelului calitativ și de performanță a procesului economic din zona luată în studiu”.

„Deci Municipiul Sibiu și zona Dealul Gușteriței. Zic, oare nu văd bine sau unde ne aflăm? Mă uit pe geam și constat totuși că suntem încă în Bistrița, dar trebuie să aprobăm un proiect pentru Sibiu. O fi normal? O fi rezultatul unui copy paste tipic studiilor astea de fezabilitate făcute pe bani mulți?”, spune consilierul Nicolae Pavelean.

Dincolo era mai ieftin…- Proiectul de la Sibiu, mult mai generos, la aceiași bani

Aceeași firmă, Resort Planning SRL a realizat studiul de fezabilitate și pentru un parc de distracții în Sibiu, care include și o sanie de vară. De acolo pare să se fi inspirat.

Potrivit studiului de fezabilitate realizat pentru municipiul Sibiu, făcut public de turnulsfatului.ro, și proiectul lor costă 30 de milioane de lei, însă este un parc de distracții în toată regula, ce se întinde pe 31 de hectare.

Proiectul nu include doar o sanie de vară, ci și o pârtie de schi și tubing sintetică, tiroliene, trasee de bicicletă, potecă pentru drumeții, o terasă panoramică, loc pe popas, spațiu de joacă, o clădire multifuncțională și 300 de locuri de parcare.

Nu sunt diferențe mari nici la traseul saniei de vară, la Bistrița având o lungime de 2.600 de metri, iar la Sibiu doar 2.000 de metri.

Foto: Arena Platos Păltiniș Facebook 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. (După Liviu Deleanu)

    Sanie cu zurgălăi,
    Cu ciolaci și ciucălăi,
    Cu păsări și alte curci
    Condusă de creți și turci,
    Sanie cu zurgălăi.

    Sanie cu zurgălăi,
    Cu bani de la prostălăi,
    Pe Cocoș cobori și urci,
    Condusă de creți și turci,
    Sanie cu zurgălăi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...