11.2 C
Bistrița
luni, aprilie 21, 2025

Străzile din Beclean, reabilitate prin PNI „Anghel Saligny”, cu 3 milioane de euro

Toate străzile din Beclean vor fi modernizate până în 2024, promite primarul Nicolae Moldovan. Acest lucru va fi posibil datorită unei finanțări de 3 milioane de euro, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Becleanul are șanse să aibă toate străzile reabilitate până în 2024, grație Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Zilele următoare, primarul Nicolae Moldovan va semna contractul de finanțare în valoare de 3 milioane de euro. Cererea de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea de drumuri în orașul Beclean prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny” a fost depusă în 20 octombrie 2021

„În zile următoare vom semna PNI “Anghel Saligny în valoare de trei milioane de euro. Astfel, așa cum am zis, toate străzile din orașul nostru și din cartierele aparținătoare vor fi asfaltate! Lista atașată cuprinde străzile care nu au fost deja incluse în reabilitare totală în cadrul proiectelor europene de mobilitate urbană sau prin alte proiecte care se află azi în implementare”, a declarat primarul Nicolae Moldovan.

La ora actuală se lucrează pe strada Griviței. De altfel au fost efectuate lucrări de modernizare pe străzile: Aleea Gării, Ion Pop Reteganul, Horea, Petru Maior, cartier Podirei (Alei 1-8, Aleea Principală 2, alei adiacente), Cartier Cabane (5), Drumul turistic (în spatele stațiunii), Strada Parcului – (20 de străzi), Beclenuț pod, Rusu de Jos pod.

Potrivit primarului Nicolae Moldovan, modernizarea străzilor din oraș presupune și lucrări de infrastructură pentru utilități, dar și de amenajare a spațiilor verzi și plantarea de pomi ornamentali.

Nicolae Avram

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.