3 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

START la cele mai atipice ALEGERI PARLAMENTARE. Peste 100 de candidați s-au înscris în cursă

În cursa pentru cele 7 locuri de parlamentari alocate județului Bistrița-Năsăud s-au înscris un  număr de 117 persoane: 39 la Senat, 79 la Camera Deputaților. Cum arată votul politic?

Pe 6 noiembrie începe cea mai atipică și ciudată campanie electorală din istoria post-Decembristă a României, fiind campania în care întâlnirile directe cu electoratul sunt reduse aproape la zero. De altfel, creșterea îngrijorătoare a numărului de persoane infectate cu Sars-Cov 2 în Bistrița-Năsăud, dar și la nivel național, face să existe multe voci care cer amânarea alegerilor pentru primăvara anului viitor.

Sigur, decizia este la președintele Klaus Iohannis, care își dorește alături de PNL ca aceste alegeri să aibă loc pe 6 decembrie. Motivele sunt cunoscute: în martie 2021, PNL nu va mai avea în sondaje scorul de astăzi, nici ăsta atât de bun pentru formarea unui Guvern monocolor, cifre despre care vom vorbi într-un alt material. Acum spunem doar că diferența dintre PNL și PSD este de 2 sau 3 procente în toate cele trei sondaje de opinie ieșite pe piață în ultima săptămână.

DE UNDE PLECĂM?

În  mandantul 2016-2020, județul Bistrița-Năsăud a fost reprezentat în Parlamentul României de un număr de șapte politicieni:

PSD: Ioan Deneș, Senat, Doina Pană și Daniel Suciu, Camera Deputaților

PNL: Robert Sighiartău, Camera Deputaților

PMP: Ionuț Simionca, Camera Deputaților

USR-Plus: Cristina Iurișniți, Camera Deputaților

ALDE: Ioan Simionca, Senat

CUM ARATĂ LINIA DE START PENTRU MANDATUL 2020-2024?

În block-starturile campaniei electorale pentru Parlament s-au aliniat un număr de 117 politicieni, 39 la Senat și 79 la Camera Deputaților. Aceștia sunt înscriși pe listele rămase defintive ale unui număr de 12 partide sau alianțe politice: UDMR, Partidul Verde, PMP, PNL, PSD, Partidul Pro România, Partidul Puterii Umaniste Social-Liberal, Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR), Partidul National Țărănesc Maniu-Mihalache (PNT M-M), PER, Alianța USR PLUS, ARN si două candidaturi independente (pentru Camera Deputatilor). Un număr de 11 competitori electorali au liste de candidati atât pentru Senat cât și Camera Deputaților, iar un competitor electoral (ARN) a depus liste (cu un singur candidat) doar pentru Camera Deputaților.

Pentru că în interiorul articolului veți găsi toate listele și candidații, aici vă prezentăm doar locurile eligibile și primele poziții de la Cameră și Senat

PNL- PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL

Camera Deputaților: Robert Sighiartău și Diana Morar

Senat: Ovidiu Florean

PSD- PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT

Camera Deputaților: Daniel Suciu și Bogdan Ivan

Senat: Ioan Deneș

USR-Plus

Camera Deputaților: Sas Lorant și Alin Dolha

Senat: Emilian Gabor

PMP

Camera Deputaților: Ionuț Simionca

Senat: Caius Cârcu

Pro România

Camera Deputaților: Ioan Monița

Senat: Grigore Timoce, Cristian Codărean, Florin Puțura

PPU 

Camera Deputaților: Macedon Pătrășcan

Senat: Pompei Cocean

PER

Camera Deputaților: Silviu Rus

Senat: Gheorghe Ianoș

AUR

Camera Deputaților:Marcel Seserman

Senat: Victor Filipoi

PNȚ MM

Camera Deputaților: Maria Mazilu Irodeada

Senat: Mircea Taloș

ARN

Camera Deputaților: Lucian Ioan Moisa

Doi candidați independenți: Nicolae Ilie Cioancă și Ovidiu Rațiu

CUM STĂM CU VOTUL POLITIC – La o prezență la vot de 41%, PNL ar avea 32%, PSD, 28,6, USR-Plus, 17,6 și PMP, 7,4%.

Un sondaj realizat de Biroul de Cercetări Sociale (BCS)  la comanda celor de la PMP, ne arată o situație destul de echilibrată la alegerile parlamentare, cu un PNL în stagnare, dar cu o creștere pentru PSD și USR-PLUS. Conform sociologilor de la BCS:

PNL are aproximativ 32% în timp PSD a ajuns la 28,6%.

Locul al treilea este ocupat de USR-PLUS cu o intenţie de vot de 17,6%, în timp ce PMP ar reuşi să strângă 7,4%.  Singurul partid care ar mai prinde locuri în Parlament ar fi Pro România, formaţiune cu o intenţie de vot de 5,2. UDMR e la limită, cu o intenţie de vot de 4,8%. Datele din sondaj se bazează pe o prezenţă de vot calculată la 41%

Campania electorală începe azi, 6 noiembrie, şi se încheie pe 5 decembrie, la ora 7,00, iar votarea are loc pe 6 decembrie, între orele 7,00 şi 21,00

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...