Sportivul nevăzător Adrian Tamaș a pedalat în tandem cu Emanuel Gabriel Ionuț Țolca alături de un estonian care face turul Europei și care a ajuns în Bistrița-Năsăud și a poposit în municipiu. Când va termina turul Europei, estonianul va ajunge la 100.000 de km parcurși pe două roți.
„De la un om care a văzut lumea, la un om care o simte astfel” – acesta a fost schimbul de experiență a lui Adrian Tamaș, care nu a lăsat dizabilitatea fizică să-l împiedice să practice sporturile preferate. Acesta a pedalat alături de Raimo Laosma, un estonian care face turul Europei și a poposit și prin Bistrița-Năsăud.
Adrian este nevăzător și a fost ajutat în această aventură de Emanuel Gabriel Ionuț Țolca, cel care l-a însoțit în mai multe aventuri pe două roți. Cei doi sunt membri ai clubului RODO, care ajută persoanele cu dizabilități să practice diferite sporturi.
„Când l-am întâlnit pe Raimo Laosma, mi-am dat seama ca unii oameni nu calatores numai pe hartă, ci prin povești și experiențe. Extonianul care pedalează în jurul lumii a poposit la mine la Bistrița, iar după ce l-am ajutat cu durerile de spate și picioare, am decis să-l însoțesc o parte din drum. Dar nu oricum! Am pedalat pe un tandem alături de Adrian Tamaș, colegul meu din Clubul Rodo, un nevăzător care a demonstrat de nenumărate ori că vederea nu stă în ochi ci în curaj. Raimo a pedalat zeci de mii de kilometri prin lume. Împreună ne-am demonstrat că aventura este despre oameni, nu despre distanțe”, a notat Emanule Gabriel Ionuț Țolca, pe rețelele de socializare.
Odată ce va termina turul Europei, estonianul va bifa 100.000 de km parcurși pe două roți.
Foto: Clubul RODO