5.2 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 21, 2024

Motivat de sportivii pe care-i vedea la televizor în copilărie, bârgăuanul Tiberius Buta face acum senzație la competițiile de skandenberg

Tiberius Ionuț Buta, un tânăr de 22 de ani din Mureșenii-Bârgăului, este singurul sportiv din județul nostru care participă la competițiile de skandenberg din țară și de peste hotare. Recent, a obținut 2 medalii de argint – una la brațul stâng și una la brațul drept – la „Judgement Day Hungarian World Cup”.

De mic copil mi-a plăcut skandenberg-ul. Îi vedeam la televizor pe Olimpiu Făt, Ștefan Tamaș, Ion Oncescu, Radu Valahu, care făceau asta, și visam să ajung ca ei. Așa am început să fac sport, pe la 12 ani. În prezent lucrez la un gatăr, iar în timpul liber îmi place să mă antrenez, în podul casei mele. Sunt legitimat la Clubul Unirea Șișești din Maramureș și sunt singurul din județul nostru care face skandenberg la cel mai înalt nivel„, ne-a povestit tânărul.

Tiberius Ionuț Buta a început să participe la competiții în anul 2019, iar de atunci și până în prezent a obținut numeroase medalii.

În 2019 am câștigat Cupa României la skandenberg la juniori +75 brațul stâng și pe dreapta am ieșit pe II. În 2021, am fost vicecampion național pe brațul drept și pe stânga am obținut bronz, după care am câștigat Cupa României la brațul drept și la brațul stâng m-am clasat pe locul pe II”, a mai completat acesta.

De asemenea, Tiberius Ionuț Buta a obținut trofeul „Campionul Campionilor” la tineri sub 21 de ani.

În anul 2022 am ieșit dublu campion național, brațul stâng și brațul drept, am luat 2 medalii de bronz la europene, brațul stâng și brațul drept. În anul 2023 am reușit să devin iar dublu campion național, brațul stâng și brațul drept. Am avut și 2 supermeciuri în Londra, câștigându-le pe ambele cu scorul de 3-0. După o săptămână am reușit să obțin medalia de argint la Cupa României, la seniori de data aceasta, la categoria de -110 kg. Am câștigat și alte medalii, la concursuri mai mici”, ne-a mai spus tânărul.

Tiberius Ionuț Buta își dorește să deschidă un club de skandenberg în județul nostru pentru ca bistrițenii să aibă posibilitatea să descopere cât mai multe secrete despre acest sport și să se antreneze, iar apoi să poată participa la concursuri.

Consider că acest sport e unul foarte bărbătesc. E singurul mod în care îți poți măsură forța direct cu cineva. Îmi place că mă pot antrena acasă, de unul singur, pentru asta, nu e ca sportul de echipă, care necesită deplasări într-un mediu de pregătire. În sportul de echipă poți pierde din cauza unui coechipier, aici totul depinde de tine.

Ca orice alt sport, te disciplinează, îți dă încredere în tine, te ajută să ajungi cunoscut, câștigi medalii. Știi că ești bun la ceva. Când te uiți în spatele tău realizezi că, chiar ai făcut ceva și nu ai pierdut timpul degeaba. Sportul te ajută să evoluezi pe toate planurile. Legat de viitor, îmi doresc să lupt la cel mai înalt nivel, să ajung campion mondial și să îmi apar titlul mulți ani la rând„, a mai precizat acesta.

 

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...