-0.1 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Peste 8.900 de intervenții chirurgicale au avut loc anul trecut la Spitalul Județean. 41.700 de bistrițeni au fost internați în 2023

Potrivit unui bilanț al Spitalului Clinic Județean de Ugență Bistrița făcut public de managerul Gabriel Lazany, anul trecut 41.700 de bistrițeni au fost internați în unitatea medicală. Tot anul trecut, numărul intervențiilor chirurgicale efectuate în spitalul din Bistrița a ajuns la 8.900.

41.754 de persoane au fost internate în Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița în 2023, conform unui bilanț făcut public de managerul Gabriel Lazany.

Dintre acestea, aproape 30.000 de persoane au avut nevoie de spitalizare continuă, petrecând în spital mai mult de o zi, iar 8.100 au ajuns la Anestezie – Terapie Intensivă.

Anul trecut au fost efectuate peste 8.900 de intervenții chirurgicale, iar 41 de pacienți au beneficiat de peste 5.700 de ședințe de hemodializă. În 2023 au venit pe lume, la Spitalul Județean 1540 de copii.

Aglomerată a fost și policlinica, unde au fost înregistrate aproape 150.000 de consultații. Au fost efectuate 68.779 de proceduri de recuperare și balneologie.

58.144 de persoane s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe în 2023, majoritatea fiind adulți (37.753). Adresabilitate mare a fost și pe urgențele stomatologice, 3.139 de persoane prezentându-se la spital cu probleme dentare.

Heliportul de pe sediul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a avut parte de 264 de misiuni anul trecut.

Foto: Arhivă

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...